partea 1

partea 2

partea 3

Am sa postez, in preluare, un articol fascinant legat de boala cea mai temuta de oameni: cancerul. Redau articolul intergral, chiar daca e foarte lung, insa garantez ca, citit pana la capat cu atentie, va schimba perceptia foarte multora asupra acestei boli. Voi mentiona si sursa, astfel incercand sa nu lezez in nici un fel drepturile de autor.
GERMAN NEW MEDICINE® (GNM)
Paradigma Medicala a Dr. Ryke Geerd Hamer
© By Caroline Markolin, Ph.D., Vancouver, Canada

INTRODUCERE
Pe 18 August 1978, Dr. Ryke Geerd Hamer, M.D., la vremea aceea internist sef la clinica oncologica a Universitatii din Munchen, Germania, a primit vestea socanta ca fiul sau, Dirk, a fost impuscat. Dirk a murit in Decembrie 1978 si, cateva luni mai tarziu, Dr. Hamer a fost diagnosticat cu cancer testicular. Din moment ce nu fusese niciodata grav bolnav, a suspectat imediat ca dezvoltarea cancerului sau poate avea legatura directa cu tragica pierdere a fiului sau. Moartea lui Dirk si propria sa experienta cu cancerul l-au facut pe Dr. Hamer sa investigheze istoricul pacientilor sai de cancer. A aflat foarte curand ca, la fel ca el, toti au trecut prin experiente extrem de stresante, inainte ca boala sa se instaleze si sa se dezvolte. Observarea conexiunii dintre minte si organism nu a fost surprinzatoare. Numeroase studii aratasera deja ca atat cancerul, cat si alte bolii sunt foarte des precedate de un eveniment traumatizant. Dar Dr. Hamer a dus cercetarile sale cu un pas mai departe. Urmarind ipoteza ca toate evenimentele din organism sunt controlate de creier, a analizat tomografiile pacientilor sai si le-a comparat cu istoricul lor medical. Dr. Hamer a descoperit ca orice boala, nu numai cancerul, este controlata de o zona din creier ce ii corespunde in mod specific si este legata, in mod particular, de un conflict soc perfect identificabil. Rezultatul cercetarilor sale se constituie intr-o diagrama stiintifica ce ilustreaza legatura biologica dintre psihic si creier si corelatia cu organele si tesuturile intregului organism uman (varianta engleza a “Diagramei stiintifice a GNM” este in lucru).
Dr. Hamer a denumit descoperirile sale “Cele 5 Legi Biologice ale Noii Medicine”, datorita faptului ca aceste legi biologice valabile in cazul oricarui pacient, ofera o perspectiva cu totul noua asupra intelegerii cauzei, a dezvoltarii si a procesului natural de vindecare a bolii. (Ca raspuns la numarul crescand al interpretarilor gresite ale descoperirilor sale si pentru a pastra integritatea si autenticitatea muncii sale stiintifice, Dr. Hamer si-a protejat in mod legal materialele de cercetare, sub numele de German New Medicine® (GNM – Noua Medicina Germana). Termenul “New Medicine” nu poate fi folosit nicaieri la nivel international) .
In 1981, Dr. Hamer a prezentat rezultatele descoperirilor sale la Facultatea de Medicina a Universitatii din Tübingen, sub forma unei teze post-doctorat. Totusi, pana astazi, Universitatea a refuzat sa testeze cercetarile Dr. Hamer, in ciuda obligativitatii legale de a o face. Acesta este un caz fara precedent in istoria universitara. In mod similar, medicina oficiala a refuzat sa aprobe descoperirile sale, in ciuda a 30 de verificari stiintifice diferite, facute atat de medici independenti, cat si de asociatii profesionale.
La scurt timp dupa ce Dr. Hamer si-a prezentat teza, i-a fost adresat un ultimatum de a renunta la descoperirile sale stiintifice, sau i se va refuza reinnoirea contractului sau la Clinica Universitara. In 1986, desi munca sa nu a fost niciodata pusa la indoiala sau dezaprobata, doctorului Hamer i-a fost ridicata licenta medicala pe motive ca a refuzat sa se conformeze principiilor medicinei standard.Cu toate acestea, era hotarat sa-si continue munca si, in 1987, a reusit sa-si extinda descoperirile practic catre orice boala cunoscuta de medicina.
Dr. Hamer a fost persecutat si hartuit timp de 25 ani, in special de catre autoritatile germane si de catre cele franceze. Din 1997, Dr. Hamer locuieste in exil in Spania, unde isi continua cercetarile si continua sa se lupte pentru recunoasterea oficiala a “New Medicine”. Insa, din moment ce Facultatea de Medicina a Universitatii din Tübingen isi mentine tactica de amanare, pacientilor din intreaga lume le este refuzat dreptul de a beneficia de descoperirile revolutionare ale Dr. Hamer.

ORIGINEA BOLILOR ESTE IN CREIER
Dr. Hamer a stabilit ca „orice boala este cauzata de un soc emotional care surprinde individul total nepregatit” (Prima Lege Biologica). In onoarea fiului sau , Dr. Hamer a denumit acest incident stresant: Dirk Hamer Syndrome, sau DHS. Psihologic vorbind, DHS este un incident foarte personal, conditionat si determinat de experientele noastre trecute, de vulnerabilitati, de perceptiile personale, de valorile si credintele personale. Cu toate acestea, DHS nu este doar un conflict emotional, ci si biologic, care trebuie inteles in contextul evolutiei noastre personale. Animalele experimenteaza aceste socuri biologice in urma pierderii bruste a cuibului sau teritoriului, a pierderii unui pui, a separarii de partener sau de grup, a unei amenintari nesteptate, a unei perioade de nemancare sau a unei amenintari de moarte.
Un barbat, de exemplu, poate suferi un soc conflictual de „pierdere a teritoriului” , cand isi pierde casa sau locul de munca, pe neasteptate; pentru o femeie, un soc conflictual „in camin” poate fi o grija pentru binele unuia dintre membrii familiei; un soc conflictual de tipul „abandonului” poate fi declansat de un divort neprevazut sau de o spitalizare de urgenta; copii sufera deseori un soc conflictual „de separare”, cand mama se decide sa se intoarca la munca sau cand se despart parintii.
Analizand mii de tomografii (CT) in relatie cu istoricul pacientului, Dr. Hamer a descoperit ca, atunci cand are loc DHS, socul impacteaza o zona specifica, predeterminata din creier, cauzand o leziune care este vizibila pe tomografie, ca un set clar de inele concentrice (In 1989, Siemens, producatorul german de aparate tomografice, a confirmat ca aceste inele nu provin de la o proasta functionare a aparaturii). Dupa impact, celulele cerebrale transmit socul impactului catre organul corespondent care, la randul lui, raspunde cu o modificare specifica, ce poate fi anticipata. Motivul pentru care diferitele conflicte sunt legate indisolubil de anumite zone ale creierului este acela ca, de-a lungul evolutiei noastre, fiecare parte a creierului a fost programata sa raspunda instantaneu la posibile conflicte sau amenintari. In timp ce „vechiul creier” (cerebelul, zona amigdaliana) este programat cu instuctiuni de baza legate de supr av ietuire, care corespund respiratiei, hranirii sau reproducerii, „noul creier” (creierul mare) este codat cu teme mult mai av ansate, precum cele legate de conflictele teritoriale, conflictele de separare, conflictele de identitate si cele legate de autoapreciere, increderea si respectul de sine.
Cercetarile medicale ale Dr. Hamer sunt strans legate de embriologie, pentru ca, indiferent de felul in care organul raspunde unui conflict, fie prin dezvoltarea unei tumori, prin deteriorarea tesutului sau prin dereglarea functionarii, toate acestea sunt determinate de stratul embrionic al germenului din care provin atat organul, cat si tesutul cerebral corespondent (A treia Lege Biologica).
GNM “Ontogenetic System of Tumors” (Sistemul Ortogenetic al tumorlor) ilustreza ca organele controlate de „vechiul creier” care deriva din endoderm sau vechiul creier mesoderm, precum plamanii, ficatul, colonul, prostata, uterul, pielea in profunzimea ei, pleura, peritoneul, pericardul, glandele mamare, etc., genereaza intotdeauna proliferare celulara, imediat ce conflictul corespondent are loc la nivelul creierului. Tumorile acestor organe se dezvolta exclusiv pe durata fazei active a conflictului (initiata de DHS).
Sa luam exemplul cancerului de plaman: conflictul biologic asociat cu cancerul de plaman este un soc de tipul „frica de moarte”, deoarece, in termeni biologici, panica de moarte este echivalenta cu incapacitatea de a respira. Odata cu socul datorat fricii de moarte, celulele pulmonare alveolare care regleaza respiratia incep instantaneu sa se multiplice, formind o tumoare pulmonara. Contrar parerilor conventionale, aceasta multiplicare a celulelor pulmonare nu este un proces fara rost, ci serveste unui scop biologic foarte bine definit, si anume sa creasca capacitatea pulmonara, optimizand astfel sansele de supr av ietuire ale organismului. Analizele tomografiilor intreprinse de Dr. Hamer demonstreaza ca fiecare persoana bolnava de cancer de plaman prezinta o configuratie clara de tip inele concentrice in zona corespondenta din creier si ca fiecare pacient a suferit un soc conflictual emotional total neasteptat, de tipul „frica de moarte”, inaintea declansarii cancerului. In majoritatea cazurilor teama de moarte a fost declansata de socul unui diagnostic de cancer, ce a fost resimtit ca o sentinta la moarte.
Cancerul de san, potrivit cercetarilor Dr. Hamer, este rezultatul grijilor provocate de un conflict de tipul “mama-copil” sau “probleme cu partnerul”. Aceste tipuri de conflicte impacteaza intotdeauna vechiul creier, in zona care controleaza glandele producatoare de lapte. O femeie poate suferi un conflict de tipul mama-copil, intrucat isi face foarte multe griji, atunci cand copilul ei este ranit sau se imbolnaveste grav, foarte brusc. Pe durata fazei de stres, cat conflictul este activ, celulele glandei mamare continua sa se multiplice, formand o tumora. Scopul biologic al proliferarii celulare este acela de a mari capacitatea de lactatie pentru copilul suferind, grabind astfel procesul de vindecare al acestuia. Fiecare femeie si fiecare femela din lumea animala se naste cu acest program de reactie biologica pentru crestere si dezvoltare. Numeroasele studii ale Dr. Hamer arata ca femeile, chiar si atunci cand nu alapteaza, dezvolta tumori ale glandelor mamare, din cauza grjilor obsesive pentru binele celor dragi (a copilului care are probleme, a unui parinte bolnav, sau de grija unui prieten cu probleme).
Ceea ce a fost spus despre cancerul de plaman sau de san este valabil pentru orice alt tip de cancer ce isi are originea in „vechiul creier”. Fiecare tip de cancer este declansat de un conflict soc specific, care activeaza un „program biologic precis” (A Cincea Lege Biologica), ce permite organismului sa depaseasca obisnuintele functionarii zilnice si sa se confrunte fizic cu situatia urgenta. Pentru fiecare tip de conflict exista o zona cerebrala specifica, de unde este coordonat acest program de urgenta.
In vreme ce organele controlate de vechiul creier dezvolta tumori pe durata fazei active a conflictului- soc, situatia este opusa in cazul organelor controlate de noul creier. Toate organele si tesuturile ce corespund si sunt coordonate de noul creier (ovarele, testiculele, oasele, nodulii limfatici, epiderma, mucoasa colului uterin, bronhiile, vasele coronariene, canalele de alaptare etc.) isi au originea in ectoderm sau mesoderm-ul noului creier. In momentul producerii conflictului- soc, tesuturile organelor corespondente acestei zone a creierului raspund prin degenerare celulara. Necrozarea ovarelor sau a testiculelor, osteoporoza, cancerul osos sau ulcerul stomacal, de exemplu, sunt situatii care apar doar atunci cand persoana se afla intr-o stare emotionala de stres relationata cu conflictele- soc corespondente. Asa cum este de asteptat, distrugerile tesuturilor respective au o semnificatie biologica precisa.
Sa luam exemplul tesuturilor canalelor de lactatie. Ele se dezvolta mult mai tarziu decat glanda mamara, acest tesut fiind controlat de o zona mai tanara a creierului, cortexul cerebral. Conflictul biologic ce corespunde tesutului canalelor de lactatie este unul de tip conflict de separare, rezultat al unei experiente de tipul copilul meu (sau partenerul meu) mi-a fost luat de la san. O femela din lumea animala sufera un astfel de conflict, atunci cand puiul ei se pierde sau este omorat. Ca un reflex natural la acest conflict-soc, tesutul canalelor de lactatie incepe sa ulcereze. Scopul acestei reactii este marirea diametrului canalelor de lactatie, astfel incat laptele nefolosit sa se poata drena mai usor si sa nu se congestioneze in interiorul sanului.Creierul fiecarei femei este programat cu acest gen de reactie-raspuns biologic. Din moment ce sanul femeii este asociat, biologic vorbind, cu grija si hranirea, femeile sufera un conflict-soc cauzat de separarea brusca de o persoana iubita. Pe durata fazei active a conflictului- soc nu exista practic nici un simptom, cu exceptia unor ocazionale puseuri usoare in interiorul sanului.

CELE DOUA FAZE ALE ORICAREI BOLI
Dr. Hamer a descoperit de asemenea ca orice conflict si orice boala are si o rezolvare, iar desfasurarea oricei boli are loc in doua faze. (A Doua Lege Biologica). In timpul primei faze, a conflictului activ (si anume atata timp cat acesta exista) intregul organsim este orientat catre a face fata conflictului. In timp ce, la nivel fizic, au loc dereglari celulare specifice, psihicul si sistemul nervos vegetativ autonom se confrunta de asemenea cu situatii neasteptate. Comutata intr-o faza de stres (sympathicotonia) , mintea devine total preocupata de continutul conflictului. Tulburari ale somnului si lipsa apetitului sunt simptome specifice. Biologic vorbind, acest lucru este vital, deoarece focalizarea atentiei asupra conflictului si orele de activitate in plus constituie conditiile propice pentru rezolvarea conflictului. Faza activa a conflictului este denumita si „faza rece”. Deoarece pe perioada stresului se produce constrictia vaselor de sange, simptomele specifice ale activitatii conflictuale sunt extremitatile reci (in special mainile), tremurul si transpiratia rece. Intensitatea simptomelor depinde, in mod natural, de intesitatea si impactul socului conflictual. Daca o persoana ramane in aceasta stare prea mult timp, urmarile pot fi fatale.
Dr. Hamer a demonstrat, fara nici o indoiala, ca organismul nu poate muri niciodata de cancer, in sine. O persoana poate muri ca rezultat al complicatiilor mecanice produse de tumori, de exemplu blocarea unui organ vital precum colonul sau bila, dar in nici un caz celulele canceroase, in sine, nu pot provoca moartea. In German New Medicine distinctia dintre cancerul malign sau benign nu are nici o valoare. Termenul malign este o constructie artificiala (la fel ca marcarii tumorali) care, pur si simplu, indica o activitate de reproducere celulara ce a depasit o anumita limita complet arbitrara.
Daca o persoana moare pe durata fazei initiale active a conflictului, este de obicei din cauza pierderii de energie, a slabirii exagerate, a lipsei de somn si a epuizarii mentale si emotionale. De cele mai multe ori este vorba de impactul emotional devastator al unui diagnostic sau a unei prognoze negative, de genul Mai ai doar sase luni de trait!, impact ce arunca pacientii de cancer si pe cei apropiati lor intr-o stare de disperare. Cu foarte mica speranta sau chiar deloc, sunt privati de forta lor vitala, isi consuma inutil energia si, in cele din urma, mor in urma unui proces agonizant pentru pacientii de cancer pe care tratamentele conventionale de cancer nu fac decat sa il accelereze.
Daca pacientul nu a facut nici un tratament conventional de cancer (in special chimioterapie sau radioterapie) , GNM are o rata de succes de 95 pana la 98 %. Este o ironie ca aceste statistici ale succeselor remarcabile ale Dr. Hamer au fost date chiar de autoritati. Cand Dr. Hamer a fost arestat, in 1997, pentru acordarea de sfaturi medicale, fara a av ea licenta medicala, pentru trei persoane, politia a confiscat fisele pacientilor sai si le-a analizat. Un procuror public a fost nevoit sa recunoasca in timpul procesului, ca dupa 5 ani, 6000 din 6500 de pacienti cu cancer in faza terminala erau inca in viata. In cazul tratementelor conventionale, cifra aceasta este inversa. Conform declaratiilor epidemiologului si biostatisticianului Dr. Ulrich Abel (Germania), Succesul majoritatii chimioterapiilor este jalnic… nu exista nici o dovada stiintifica referitoare la abilitatea de a extinde in mod apreciabil viata pacientilor care sufera de cele mai comune forme de cancer organic…Chimioterapi ile pentru cancerele maligne prea av ansate pentru operatie, care reprezinta 80% din totalul cancerelor, reprezinta un pustiu stiintific scientific wasteland. (Lancet 1991).

CORPUL SE VINDECA SINGUR
Rezolvarea conflictului generat de semnalele initiale reprezinta inceperea fazei a doua a programului biologic. Emotiile si organismul nostru se comuta imediat in modul de reparare, programul de vindecare fiind asistat in mod direct de sistemul nervos vegetativ. Pe perioada fazei de vindecare, apetitul revine, dar suntem foarte obositi (putem chiar sa nu av em puterea de a ne ridica din pat). Odihna si furnizarea tuturor nutrientilor necesari organismului sunt esentiale pe perioada de vindecare. A doua faza este denumita faza calda si, in aceasta perioada, vasele de sange se maresc, incalzind extremitatile si pielea.
Odata cu rezolvarea conflictului se produce o schimbare la nivelul organelor, proliferarea celulara (vechiul creier – controlul cresterii tumorale) si distrugerea celulara (creierul nou – controlul degradarii tesuturilor) se opresc imediat si este declansat procesul de reparare specific. O zona care s-a necrozat sau a prezentat ulceratii in timpul fazei active a conflictului este acum regenerata si refacuta cu celule noi. Acest proces este insotit, de regula, de inflamatii potential dureroase cauzate de edeme care protejeaza tesutul pe durata vindecarii. Alte simptome tipice regenerarii sunt: hipersensibilitate, mancarimi, spasme (daca tesuturile musculare sunt implicate) si inflamatii. Exemple de boli care apar doar in procesele de vindecare sunt: diferite probleme de piele, hemoroizi, laringita, brosita, artrita, ateroscleroza, disfunctii ale rinichilor si vezicii urinare, anumite boli ale ficatului si infectii (vezi mai jos).
Bazandu-se pe observarea multiplicarii celulare (mitoza) si pe distinctia standard dintre tumoare benigna si maligna, medicina conventionala interpreteaza procesul natural de producere celulara a tesutului care se vindeca drept tumoare maligna. In GNM distingem la fel doua tipuri de tumori. Dar tumorile nu sunt impartite in bune sau rele, ci mai degraba sunt clasificate dupa tipul de tesut si zona cerebrala din care provin si de unde sunt controlate. Exista acele tumori care se dezvolta, in mod exclusiv, in faza activa a conflictului- soc (tumorile pulmonare, tumorile de colon, tumorile la ficat, tumorile uterului, tumorile la prostata etc.) si cele care apar in timpul procesului natural de vindecare.
In felul in care creierul vechi controleaza cancerul, cresterea tumorala nu este nici accidentala si nici fara sens, din moment ce proliferarea celulara se opreste, de indata ce tesutul este reparat. Cancerul testicular, cancerul ovarian, limfomul, limfomul non-Hodgkin, diferitele tipuri de sarcom, carcinomul bronhial si laringial si cancerul cervical, toate sunt de natura curativa si fenomene exclusive ale fazei de vindecare. Cu conditia ca procesul de vindecare sa nu fie intrerupt de medicamente sau de o revenire a conflictului soc, aceste tumori dispar pana la urma, pana la sfarsitul procesului de vindecare.
Al doilea tip de cancer mamar, carcinom in situ (DCIS), intra de asemenea in aceasta categorie. In timp ce un cancer de san este un indicator ca femeia este in faza activa a conflictului de tip grija, un cancer in situ este un semn pozitiv ca problema asociata conflictului de separare a fost rezolvata. O femeie nu face un cancer de san fara motiv! Asa cum nici faptul ca el se dezvolta exact in sanul stang nu este o coincidenta.

IMPORTANTA LATERALITATII NOASTRE BIOLOGICE
Dr. Hamer a descoperit ca lateralitatea determina daca o boala precum este cancerul, se dezvolta in partea stanga sau dreapta a organismului. Aceasta este regula: o persoana dreptace raspunde unui conflict cu mama sa sau cu copilul cu partea stanga a organismului, si cu partea dreapta la un conflict cu tatal sau partenerul, fratii, rudele, prietenii, colegii, etc. Pentru stangaci este invers. Exista intotdeauna o relatie inversa intre creier si organism, pentru ca fiecare emisfera a creierului (mai putin partea amigdaliana) este in relatie directa cu partea opusa a corpului. Cel mai simplu mod de a descoperi lateralitatea noastra biologica este sa batem din palme. Palma care este deasupra indica daca suntem stangaci sau dreptaci. Astfel, un cancer in sanul drept, un chist ovarian in ovarul stang, o problema de piele pe partea dreapta sau stanga (sau amandoua), o paralizie motorie pe partea dreapta (dupa un atac cerebral), ne dau un prim indiciu despre cine a fost implicat atunci cand conflictul originar a avut loc. In ceea ce priveste conflictele mai avansate (si regiunile cerebrale), statutul hormonal trebuie de asemenea luat in calcul, pentru o evaluare precisa.

ROLUL BENEFIC AL MICROBILOR
Un alt aspect al cercetarilor Dr. Hamer este acela al rolului microbilor pe durata procesului de dezvoltare a bolii. Pe scurt, a aflat ca microbii precum ciupercile, bacteriile si virusii sunt activi doar pe durata procesului de vindecare si maniera in care ei opereaza este in deplina concordanta cu logica evolutiva (A Patra Lege Biologica). Bacteria de tuberculoza, spre exemplu, populeaza doar tesuturile controlate de creierul vechi. Functia lor pe timpul procesului de vindecare este de a descompune tumorile care nu-si mai au rostul: tumorile pulmonare, tumorile de colon, tumorile la rinichi, tumorile la prostata, tumorile la uter, tumorile de san, melanoamele si mesothelioma. Bacteriile tuberculozei sunt esentiale pentru descompunerea constructiilor celulare ce au proliferat cu un anumit scop biologic, in timpul fazei active a conflictului. Daca bacteriile necesare nu sunt disponibile din cauza vaccinarii sau a uzului excesiv de antibiotice sau in urma chimioterapiei, tumorile nu se pot dezintegra cum trebuie. Ca urmare, raman pe loc si sunt incapsulate in mod inofensiv. Detectate la un control de rutina totusi, ele pot fi diagnosticate ca si cancer si noi conflicte potentiale pot aparea in urma aflarii vestii, cu noi simptome. Intelegand legile biologice ale desfasurarii bolilor, aceasta perspectiva poate fi eliminata. In timp ce bacteriile descompun tumorile cu celule care nu mai sunt necesare, virusii sunt implicati in procesul de vindecare al tesuturilor coordonate exclusiv de cortexul cerebral (ex: bronhiile, mebrana nasala, mucoasa stomacala, mucoasa canalelor biliare si epiderma). Hepatita, pneumonia, herpesul, gripa si gripa stomacala indica faptul ca procese virulente naturale de vindecare sunt in curs. In ceea ce priveste rolul virusilor, Dr. Hamer prefera sa vorbeasca de virusi ipotetici, din cauza ca, in ultimul timp, existenta virusilor este pusa in discutie. Acest lucru este in concordanta cu descoperirile initiale ale Dr. Hamer, care evidentiau faptul ca procesele de reconstructie si regenerare ale tesuturilor necrozate sau ulcerate au totusi loc chiar si in absenta virusilor specifici tesuturilor respective. Dilema in care se gaseste medicina conventionala este aceea ca esueaza in a recunoaste tiparul de evolutie in doua faze al fiecarei boli, prima faza, aceea a conflictului activ, fiind in mod obisnuit scapata din vedere. Din moment ce microbii sunt activi doar in faza de vindecare, iar activitatea acestora este in mod normal acompaniata de inflamatii, febra, puroi, supurari si dureri, microbii sunt considerati raufacatori si cauza a bolilor infectioase. Dar microbii nu provoaca boli. Pana la urma, este organismul nostru cel care angajeaza microbii pentru a optimiza procesul de vindecare. Microbii pot fi bineinteles transmisi, dar ei raman inofensivi, pana in momentul in care persoana este in faza de vindecare a aceluiasi tip de conflict.

PUNAND LA INDOIALA METASTAZELE
Bazandu-se pe GNM “Sistemul Ontogenetic al tumorilor”, teoria vast raspandita a metastazelor care sugereaza ca celulele canceroase migreaza prin vasele de sange si limfa, cauzand tumori si in alte locuri ,este, in cuvintele Dr. Hamer, pura fictiune academica. Celulele in general si celulele canceroase in mod special nu isi pot schimba, sub nici o forma, structura lor histologica sau sa treaca de bariera bacteriana. De exemplu, o celula canceroasa a unei tumori pulmonare, care este de origine endoderma, controlata de zona amigdaliana a creierului si care prolifereaza de-a lungul fazei active a conflictului, nu se poate transforma intr-o celula osoasa, care este de origine mesoderma si este controlata de cortexul cerebral, celula care se deterioreaza in timpul fazei active a coflictului, in procesul de decalcifiere. In scenariul cancerul pulmonar metastazeaza la oase, celulele cancerului pulmonar creaza de fapt un gol (descompunere celulara!—reversul cancerului) in anumite oase din organism. Trebuie de asemenea sa ne intrebam de ce celulele canceroase rareori se raspandesc la tesuturile vecine, de exemplu: de la uter la cervix. Daca celulele canceroase calatoresc prin sange, de ce nu este atunci scanat sangele donat, pentru a cauta celule canceroase? De ce nu sunt atunci gasite o multitudine de tumori in peretii vaselor de sange ai pacientilor bolnavi de cancer?
Acum doi ani ,pe 19 August 2004, ziarul canadian Globe and Mail a publicat un articol intitulat, Cercetatorii urmaresc testele de sange pentru cancerele de san, continand declaratiile revelatoare: Vanatoarea celulelor canceroase in fluxul sangvin a durat 10 ani si pana de curand, nici o tehnologie existenta nu e reusit sa izoleze in mod cert o singura celula tumorala, dintre milioanele de celule rosii si albe continute in orice mostra de sange uman. In afara faptului ca vanatoarea este departe de a fi incheiata (asa cum indica articolul), nu sugereaza asta cumva ca ipoteza metastazelor a dezinformat publicul si a speriat de moarte milioane de pacienti de cancer, de-a lungul ultimelor patru decenii ?
Dr. Hamer nu neaga, bineinteles, posibilitatea aparitiei celui de-al doilea cancer, dar aceste tumori succesive nu sunt cauzate de migrarea celulelor canceroase care se transforma, in mod miraculos, intr-un tip diferit de celula, ci mai degraba sunt urmarea noului conflict-soc. Noul DHS poate fi declansat de o alta experienta traumatizanta aditionala, sau prin socul provocat de diagnostic. Asa cum am mentionat mai devreme, un diagnostic neasteptat de cancer, sau a-i comunica cuiva ca are metastaze, poate declansa o spaima de tipul frica de moarte (provocand cancer pulmonar) sau orice alt tip de diagnostic relationat cu socul emotional, cauzand noi cancere in diferite alte parti ale organsimului. In multe cazuri, acesti pacienti nu supravietuiesc pana in faza de vindecare, din cauza starii de stres foarte grave care ii slabeste pana la punctul in care mai au foarte putine sanse de supravietuire extrem de toxicului tratament chimioterapeutic.
Al doilea tip de cancer foarte intalnit dupa cancerul pulmonar este cancerul osos. Dr. Hamer a descoperit ca oasele noastre sunt biologic legate de increderea, respectul si stima de sine. Altfel spus, spunandu-i-se cuiva ca are o boala care ii ameninta viata, in mod special una care se presupune ca se raspandeste ca focul prin organism, este echivalent cu: acum sunt total inutil si, pe langa faptul ca ne simtim inutili, oasele incep sa se decalcifieze (in cazul cancerelor de san, deseori in zona sternului si a coastelor). Tot asa cum se rupe un os, scopul programului biologic (al bolii) apare la sfarsitul fazei de vindecare. Cand faza de reparare este completa, osul va fi mult mai puternic in zona respectiva, asigurand in acest fel ca suntem mai bine echipati, in eventualitatea aparitiei unui nou conflict al stimei de sine.

NATURA TUMORILOR CEREBRALE
Odata ce conflictul a fost rezolvat, leziunile cerebrale impreuna cu psihicul si organul aferent intra in faza de vindecare. Odata cu repararea oricarei rani se dezvolta o edema (fluid in exces) pentru a oferi protectie tesutului cerebral ce este refacut. Pe tomografie, schimbarile sunt foarte usor de observat: vizibilele inelele concentrice dispar in edema si apar acum neclare si inchise la culoare. In momentul de varf al fazei de vindecare, atunci cand edemul cerebral atinge dimensiunea maxima, creierul declanseaza un scurt si puternic impuls care expulzeaza edema. In terminologia GNM, aceasta reglare este denumita Criza epileptica (CE). In timpul crizei, intregul organism este aruncat, pentru scurt timp, intr-o stare de simpaticotonie (hiperstimularea sistemului nervos simpatic), retraind simptomele tipice fazei de conflict activ, cum ar fi transpiratie rece, extremitati reci, puls accelerat si greata. Intesitatea si durata acestei crize pre-programate este determinata de intensitatea si durata conflictului precedent. Atacurile cardiace, accidentele cerebrale, crizele de astm si cele epileptice sunt doar cateva exemple ale acestui crucial punct de revenire. Tipul de criza depinde intotdeauna de natura conflictului si de zona cerebrala corespunzatoare implicata.
Dupa ce edema cerebrala a fost impinsa afara, tesutul conectiv ce ofera suport structural neuronilor se reface in zona respectiva, pentru a restabili functiile celulelor nervoase care au fost afectate de socul datorat conflictului (DHS). Aceasta acumulare naturala este ceea ce medicina conventionala denumeste tumoare cerebrala, acesta veste av and consecinte cumplite asupra pacientului. Dr. Hamer a stabilit, in 1981, ca tumoarea cerebrala nu este o boala in sine, ci un simptom al fazei de vindecare, care se desfasoara paralel si la nivelul organului afectat (controlat de la nivelul creierului din zona sa specifica care se afla simultan in faza de reparare). Astfel ca Metastazele cerebrale de fapt nu exista nici ele.

TERAPIA GNM (pe scurt)
Primul pas in terapia GNM este sa oferi o intelegere a naturii biologice a simptomului, de ex: un anumit tip de cancer, in relatie cu cauzele sale pihice. O tomografie si un istoric medical complex sunt de asemenea vitale pentru a determina daca pacientul este inca in faza activa a conflictului, sau deja se vindeca. Daca este inca in faza activa, atentia trebuie indreptata asupra identificarii motivului socului initial DHS si dezvoltarea unei strategii pentru rezolvarea conflictului. Este cruciala pregatirea pacientului si informarea lui despre simptome si despre procesul vindecarii si eventualele complicatii ce pot apare. Simptomele sunt foarte previzibile! Descoperirile Dr-lui. Hamer ne furnizeaza, pentru prima oara in istoria medicinei, un sistem sigur care ne permite nu numai sa intelegem, dar si sa prezicem dezvoltarea si simptomele oricarei boli. Aceasta este adevarata medicina preventiva, un aspect al GNM care cu greu poate fi dezbatut suficient. Adevarata preventie necesita intelegerea cauzelor reale ale bolii si aceasta este exact ceea ce cercetarile Dr-lui Hamer furnizeaza in detaliu.
Intelegand cele “Cinci Legi Biologice” ale cauzei si ale procesului de vindecare al bolii, ne putem elibera de teama si panica ce deseori apar odata cu instalarea unor simptome. Aceasta cunoastere este mai mult decat putere. Ea poate salva vieti

Dr. Masaru Emoto este binecunoscut la nivel mondial datorită rezultatelor sale uluitoare în cercetările referitoare la cristalizarea apei. Experienţele sale revelează în mod indubitabil existenţa aspectelor subtile, energetice, precum şi influenţa evidentă pe care gândurile, sentimentele, muzica, imaginile, etc. o pot avea asupra materiei. Apa este purtătoare de informaţie şi poate fi foarte uşor impresionată, impregnată, cu diferite energii. În experienţele de cristalizare a apei, în mod foarte evident, încărcătura energetică benefică (provenind, de exemplu, de la o rugăciune, sau de la o muzică armonioasă) este obiectivată în cristale simetrice, de forme foarte frumoase. În caz contrar, dacă apa este încărcată cu energii malefice (provenind, de exemplu, de la un fragment de muzică hard-rock, sau de la dezinfectantele din apa de la robinet), ea nu cristalizează deloc sau cristalizează foarte puţin, în forme dizarmonioase. În septembrie 2004 a fost lansat în S.U.A. filmul artistic „What the bleep do we know?” care se bucură de un remarcabil succes. Acest film se bazează în mare parte pe cercetările D-lui Emoto; el debutează cu imagini de cristale de apă şi un fragment dintr-o conferinţă despre cristalizarea apei. Dl. şi d-na Emoto au susţinut un turneu de conferinţe de mare succes în SUA în luna septembrie, incluzând o prezentare la Naţiunile Unite. Turneul a coincis cu lansarea filmului şi cu lansarea volumului III al lucrării „Message from Water” de Masaru Emoto. În luna octombrie, ei îşi continuă turneul în Europa, şi cu această ocazie au vizitat şi România, la invitaţia şcolii de yoga M.I.S.A.«

de Mihai Vasilescu

Oricât de absurdă ar fi ideea de a face publicitate unui medicament, publicul este tot mai des asaltat de astfel de reclame. Acestea speculează mai ales frica de durere şi perpetuarea unor obiceiuri nesănătoase, cum ar fi consumul excesiv de alimente. Dacă în România publicitatea la medicamente este abia la început, în SUA ea a atins apogeul. Cea mai mare parte dintre reclamele americane la medicamente înfăţişează personaje fericite şi radiind de sănătate. Mesajul este de regulă următorul: „da, medicamentele sunt scumpe, dar merită să daţi aceşti bani. Preţul ridicat este o garanţie a calităţii şi ar trebui să vă bucure, întrucât el reflectă uriaşele investiţii pe care companiile farmaceutice le fac în cercetare.” Singura parte reală din aceste mesaje publicitare este că medicamentele sunt într-adevăr foarte scumpe. De aceea ele şi aduc profituri uriaşe companiilor producătoare, obţinute însă cu preţul sănătăţii şi uneori al vieţii „consumatorilor”.
Preţul medicamentelor creşte în ritmuri năucitoare
Cum se vorbeşte mai tot timpul de progresele medicinii, ar fi fost de aşteptat ca sănătatea oamenilor să fie tot mai bună şi serviciile medicale tot mai ieftine. Lucrurile stau exact invers. Oamenii sunt tot mai bolnavi, uneori ajungând în această situaţie tocmai din cauza consumului exagerat de medicamente şi mai ales a efectelor secundare pe care majoritatea dintre acestea le au. În plus, fiind nişte produse care se vând foarte bine, medicamentele sunt tot mai scumpe.
În cartea „Adevărul despre companiile farmaceutice”, medicul Marcia Angell dezvăluie faptul că preţul medicamentelor este primul element care creşte pe facturile de servicii medicale, mai mult decât orice altceva. Dr. Angell arată că pacienţii cheltuiesc din ce în ce mai mulţi bani pe medicamente pentru simplul motiv că medicii, la presiunea reprezentanţilor companiilor farmaceutice, tind să le prescrie acestora din ce în ce mai multe medicamente. Preţurile, mai ales cele ale medicamentelor care se vând cel mai bine, sunt mărite cu regularitate, în unele cazuri chiar de câteva ori pe an.
Dr. Angell arată că americanii au cheltuit în anul 2002, 200 de miliarde de dolari pentru medicamentele prescrise. Această sumă este echivalentă cu cea pe care China o alocă reînnoirii platformei energetice şi cu suma estimată de experţi a fi necesară pentru a reconstrui oraşul New Orleans după trecerea uraganului Katrina.
„Noile” medicamente nu sunt tocmai noi
Atât medicilor, cât şi pacienţilor li se spune că preţurile mari se datorează faptului că medicamentele sunt unele noi. Noutatea ca garanţie a eficienţei sau a calităţii nu este însă decât o stratagemă publicitară şi încă una intens folosită în societatea de consum. Pentru a evita plictiseala „consumatorilor” şi a rămâne în atenţia acestora, într-o lume în care schimbarea este cuvântul de ordine, multe companii recurg la acest truc. Astfel că ele modifică uneori doar ambalajul, scot periodic pe piaţă câte un produs uşor modificat faţă de cele existente sau aplică pur şi simplu eticheta „nou“ pe vechile produse.
În plus, mai ales în domeniul medical, noutatea nu are cum să reprezinte o garanţie a eficienţei curative. Din contră, sănătatea este un domeniu în care valoarea unui remediu sau a unui medicament se măsoară prin stabilitatea în timp a efectelor sale şi prin numărul mare de cazuri vindecate de-a lungul vremii. Ar trebui deci să se pună preţ mai ales pe acele remedii a căror eficienţă este dovedită de sute sau chiar mii de ani, cum sunt cele ale aşa zisei medicini alternative.

Companiile farmaceutice însă îşi înşeală clienţii atunci când justifică preţurile exorbitante prin noutatea produselor. Site-ul euractiv.com dezvăluie faptul că „două treimi din medicamentele aprobate de Food&Drug Administration (FDA) din SUA între 1989 şi 2000 erau de fapt identice cu medicamente deja existente sau reprezentau versiuni uşor modificate ale acestora.”
Companiile farmaceutice cheltuiesc mai mulţi bani pentru publicitate decât pentru cercetare
Un alt aspect care explică uriaşele preţuri ale medicamentelor este dezvăluit de un studiu realizat de doi cercetători de la Universitatea din York, SUA şi citat de Science Daily. Acesta arată că industria farmaceutică din SUA cheltuie aproape dublu pe promovare, în comparaţie cu sumele alocate cercetării şi dezvoltării. Cu toate acestea companiile farmaceutice continuă să susţină cu neruşinare că preţurile mari ale medicamentelor se datorează costurilor ridicate cu cercetarea necesară dezvoltării unor medicamente de ultimă generaţie. Astfel, din cei 234,4 miliarde de dolari care au reprezentat profitul anual realizat de companiile farmaceutice din SUA în 2004, acestea au cheltuit 24,4 % pentru publicitate şi doar 13,4% pentru cercetare. „Corporaţiile farmaceutice americane sunt orientate numai spre vânzare, concluzionează studiul, dar pozează într-o industrie orientată spre cercetare şi salvarea de vieţi omeneşti”.
Aceste sume investite în reclamele pentru medicamente nu sunt doar mai mari decât cele alocate cercetării, ci depăşesc uneori chiar bugetele din domenii recunoscute ca apelând masiv la publicitate. AARP Bulletin arată că „gigantul farmaceutic Merck a cheltuit mai mulţi bani pentru reclama la medicamentul Vioxx decât Pepsi Cola şi Budweiser, firme care au o tradiţie în ceea ce priveşte stilul publicitar agresiv. Suma se apropie de cele 169 milioane de dolari cheltuiţi de General Motors pentru promovarea automobilului Saturn, cea mai promovată maşină în SUA.”
Medicamentele de firmă au adeseori adaosuri de 1 000%
Societatea de consum şi sistemul de publicitate pe care ea se bazează au creat o adevărată goană a clienţilor după produse „de firmă”, aşa numitele branduri. Acestea aparţin de regulă unor companii cu o mare puterea financiară care investesc masiv în publicitate şi de aceea au şi vânzări uriaşe. În mintea marii majorităţi a cumpărătorilor brandul este asociat cu ideea de calitate, deşi de cele mai multe ori pot fi cumpărate produse de aceeaşi calitate la preţuri sensibil mai mici, doar pentru că nu aparţin unor firme renumite.
Moda de a cumpăra numele firmei, mai degrabă decât produsul ar putea avea un oarecare sens în ceea ce priveşte achiziţionarea de aparate electrice, automobile sau pantofi. În domeniul sănătăţii ea este însă la fel de absurdă ca şi ideea de a face publicitate la medicamente.
Studiile realizate în domeniul farmaceutic arată că preţurile medicamentelor de firmă sunt mult umflate de companiile farmaceutice, fără ca acest lucru să fie justificat de utilizarea unor ingrediente mai noi, mai scumpe, mai eficiente în combaterea bolii respective sau mai puţin generatoare de efecte secundare. Se ajunge chiar ca unele medicamente să aibă adaosuri de 1000% doar pentru că sunt produse de o firmă de renume. De exemplu, pacienţii plătesc 215 dolari pentru 100 tablete de Claritin pentru că sunt produse de Pfizer, în timp ce costul ingredientului activ necesar pentru a fabrica cele 100 de tablete este de doar 71 de cenţi.
Ziarul New York Times scria despre procesul pe care statul California l-a intentat mai multor companii farmaceutice, acuzându-le că i-au adus un prejudiciu de sute de milioane de dolari prin practicarea de costuri exagerate. Una dintre companiile care a pierdut procesul este Abbott, despre care s-a dovedit că a comercializat un ser fiziologic la preţul de 9,73 de dolari, în timp ce preţul real al acestuia, practicat şi de alte companii de profil, era de doar 95 de cenţi.
Medicamentele uzuale sunt considerate produse care sparg piaţa
În jargonul de marketing produsele care realizează vânzări în valoare de un miliard de dolari într-un an se numesc blockbuster (produse care sparg piaţa). Pe lista de blockbuster ajung relativ puţine produse, şi în principal cele al căror preţ este oricum mare (cum este cazul automobilelor sau al unor aparate). Cine s-ar fi aşteptat ca pe această listă să apară şi anumite medicamente? Şi totuşi în 2001, 29 de medicamente au devenit produse blockbuster în SUA, de două ori mai multe decât în 1999. Însumate, ele au făcut vânzări în valoare de 52 de miliarde de dolari, reprezentând 34% din totalul de vânzări de pe piaţa farmaceutică americană.
Priosec este printre primele în top: el a făcut vânzări de 5 miliarde de dolari în 2000, iar un an mai târziu a ajuns la 6 miliarde. Priosec nu este nici măcar un medicament stringent necesar, nu vindecă vreo boală mortală, ci a fost prezentat publicului drept o „pilulă-minune care le permite oamenilor să mănânce burrito-urile şi curry-urile pe care în mod obişnuit sistemul lor digestiv nu le-ar tolera”. Secretul acestor profituri uriaşe este faptul că Priosec, poreclit nu se ştie din ce motive „Purple Jesus”, creează dependenţă. Lăcomia, ignoranţa şi publicitatea intensă care încurajează astfel de comportamente absurde au făcut din Priosec un blockbuster, care aduce profituri comparabile cu cele obţinute din vânzarea sistemului de operare Windows al Microsoft.
Cei mai mulţi reprezentanţi ai companiilor farmaceutice nu au pregătire medicală şi nici măcar ştiinţifică
Atunci când se întâlnesc cu un reprezentant al unei companii farmaceutice mulţi medici presupun că au de-a face cu un specialist, care îi poate consilia cu privire la cât de bun este acel medicament pentru pacienţii lor, care este structura lui chimică, ce acţiuni terapeutice şi efecte secundare are el. ABC News arată că medicii se înşeală amarnic. Reprezentanţii companiilor farmaceutice sunt în cea mai mare parte dintre cazuri doar nişte buni comercianţi, selectaţi în funcţie de puterea lor de convingere şi formaţi pentru a vinde cât mai mult. Pentru astfel de persoane puţin contează dacă vând automobile, terenuri, asigurări, ţigări, băuturi sau medicamente, important este să îşi atingă „targetul comercial” (cantitatea de produse pe care compania a stabilit că trebuie să o vândă într-o anumită perioadă de timp şi în funcţie de care este plătit). Sănătatea celor care ajung să consume produsul este ultimul lucru care îi preocupă pe oamenii de vânzări.
Pentru a-şi atinge „targetul” reprezentanţii de vânzări folosesc orice mijloace. Un fost reprezentant al companiei farmaceutice Eli Lilly, Shahram Ahari, a depus mărturie în faţa Congresului american dezvăluind faptul că „firmele farmaceutice angajează chiar foste majorete şi top-modele ca să cineze împreună cu medicii, pentru a-i determina să închidă ochii faţă de efectele secundare ale unor medicamente”. El a mai explicat cum a fost învăţat „să forţeze posibilităţile de cumpărare ale celor mai importanţi clienţi, intrând pe sub pielea acestora, stabilind relaţii de „prietenie”, oferindu-le cadouri personale şi profitând de tensiunea sexuală.”
Medicul poate avea alt interes decât sănătatea pacientului atunci când prescrie o reţetă
În vechime un medic era considerat cu atât mai bun cu cât fiinţele de sănătatea cărora se ocupa se îmbolnăveau mai rar sau chiar deloc. Astăzi, medicii sunt cu atât mai apreciaţi cu cât au mai mulţi bolnavi şi cu cât prescriu mai multe medicamente. Iar companiile farmaceutice au grijă să îşi manifeste aprecierea faţă de medici prin mijloace chiar foarte palpabile. Ele recurg deseori la „stimulente” de diferite tipuri pentru a-i convinge pe medici să prescrie medicamentele pe care le comercializează ele şi nu pe cele ale concurenţei. Astfel că medicii ajung să se transforme treptat în adevăraţi agenţi de vânzări ai companiilor în cauză.
În 2007, ziarul St. Petersburg Times a vorbit despre cadourile pe care reprezentanţii companiilor farmaceutice le fac medicilor pentru a-i stimula să prescrie medicamentele pe care ei le vând. Aceste cadouri ajung de la bonusuri în bani până la forme mai voalate de şpagă cum ar fi: invitaţii la restaurant, plata cheltuielilor de transport şi cazare pentru diferite manifestări medicale, cărţi de specialitate, postere, stilouri, mostre gratuite de medicamente, etc.
Compania AstraZeneca Inc. a fost nevoită să plătească suma de 280 de milioane de dolari în amenzi civile şi 63 de milioane în amenzi penale guvernului federal, după ce s-a descoperit că „i-a mituit pe medicii de la Medicare şi i-a instruit cum să-şi determine pacienţii să cumpere un medicament împotriva cancerului de prostată.”
În alte cazuri, medicii care nu se lasă angrenaţi în aceste jocuri murdare şi au curajul să expună sistemul, sunt pur şi simplu excluşi sau marginalizaţi. Când compania farmaceutică Merck a aflat că unul dintre produsele lor, Vioxx (pentru care se cheltuiseră sume uriaşe pe publicitate) măreşte riscul de atac de cord, a căutat să minimalizeze dovezile în loc să retragă produsul de pe piaţă. Cardiologul clinicii din Cleveland, dr. Eric Topol i-a acuzat în mod public pe cei de la Merck de conduită ştiinţifică necorespunzătoare. Consecinţa acestui fapt a fost că două zile mai târziu dr. Topol a fost eliminat din conducerea clinicii.
Medicii pot alege să facă publice sau să păstreze secrete înregistrările prescripţiilor medicale făcute de-a lungul timpului
Reprezentanţii companiilor farmaceutice au acces la bazele de date care conţin prescripţiile făcute de un medic de-a lungul timpului. Pot stabili astfel un profil al preferinţelor medicului în cauză şi apoi utiliza aceste informaţii pentru a-şi construi strategia de abordare a acestuia. Înţelegând obiceiurile unui medic în ceea ce priveşte recomandările medicamentoase, reprezentantul companiei farmaceutice îl va putea mult mai uşor convinge să prescrie un anumit medicament. Totuşi, New York Times afirmă că nu toţi medicii cad în această capcană. În 2006, Asociaţia Medicală Americană a hotărât să ofere acestora posibilitatea de a-şi păstra înregistrările în afara privirilor reprezentanţilor companiilor farmaceutice, pentru a putea prescrie reţetele în mod imparţial.
Industria farmaceutică, printre cele mai profitabile din lume
Când sunt nevoiţi să accepte preţuri majorate la benzină, americanii pun imediat la îndoială profiturile record şi salariile înfloritoare ale celor aflaţi la conducerea companiilor petroliere. La fel ar trebui să procedeze şi în cazul industriei farmaceutice, care are un impact mult mai mare şi mai direct asupra sănătăţii lor. Ar putea afla spre exemplu că Ernesto Bertarelli, directorul executiv al gigantului farmaceutic Serono se află pe un loc fruntaş în topul Forbes al celor mai bogaţi oameni din lume, cu o avere de 8,4 miliarde de dolari.
Revista Fortune a desemnat compania farmaceutică Pfizer pe locul cinci în rândul celor mai profitabile firme din SUA. Corporaţia Watch a arătat publicului larg cât de mare este de fapt averea principalelor companii farmaceutice. Raportul său publicat în săptămânalul The Guardian dezvăluie faptul că „valoarea combinată a profiturilor celor mai mari cinci companii farmaceutice din lume este de două ori mai mare decât venitul naţional brut cumulat al tuturor ţărilor subdezvoltate din Africa”.
Unele companii farmaceutice profită de situaţia ţărilor subdezvoltate pentru a realiza experimente medicale
Wired.com semnalează că ţările sărace din Asia şi Africa devin un loc din ce în ce mai căutat de companiile farmaceutice pentru realizarea de experimente şi testarea unor noi medicamente. „Din ce în ce mai multe companii farmaceutice”, arată expertul Sean Philpott, redactor şef la Jurnalul american de bio-etică (The American Journal of Bioethics), „fac experimente în ţările în curs de dezvoltare. Aici supravegherea guvernamentală este mult mai puţin severă, iar cercetările pot fi realizate cu costuri minime. Asemenea practici ridică o mare problemă etică, continuă el. Cei care sunt pe post de cobai pentru aceste experimente sunt de regulă persoane fără educaţie, care împinse de sărăcie ajung să-şi pună sănătatea sau chiar viaţa în pericol pentru sume de câte o sută dolari.”

http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=0

Mecanismele îmbolnăvirii

De-a lungul a sute de ani, medicina occidentală a recunoscut patru semne de inflamaţie: tumor, rubor, calor şi dolor. (umflătura, roşeaţa, fierbinţeala şi durerea). În secolul XX s-au descoperit câteva în plus. Pe lângă schimbările fizice, există şi modificări fiziologice importante care includ letargia, apatia, pierderea apetitului şi creşterea sensibilităţii la durere- simptome cunoscute sub denumirea „comportament de boală”. Toate împreună constituie un set de procese ce se referă la ceeace se numeşte reacţia fazei acute.

Aceste comportamente ale fazei acute sunt activ produse de corp ca parte a procesului de vindecare. Ele pot părea neplăcute dar în realitate sunt foarte bune şi eficiente. Pe scurt, durerea- oferă protecţie organismului. Ea se simte puternic în faza acută şi se sfârşeşte atunci când nu mai eşti în contact cu sursa care o provoacă. Al doilea tip de durere este provocat de substanţele eliberate de corpul însuşi. Acest tip de durere este profundă, se generalizează şi poate dura minute, ore, zile sau luni; ea te determină să ţii, să menţii zona rănită cât mai mult timp în repaos până când procesul de vindecare este complet.

Lipsa fazei secundare a durerii este mai periculoasă decât lipsa fazei acute a durerii dacă nici un efort nu este depus pentru apărarea zonei rănite. Rezultatul este o vindcare incompletă, acumulare de ţesut mort sau afectat care devine ţintă pentru bacterii. Inflamaţia este un proces de apărare provocat de migrarea anticorpilor în zona ţesutului afectat.

Toate leziunile corpului, fie că sunt cauzate de răni sau infecţii, constau în celule distruse, iar când pereţii celulei se rup sunt dispersate molecule în ţesutul înconjurător. Unele din aceste molecule declanşează senzori care produc cel de-al doilea tip de durere despre care am vorbit. Nervii senzoriali reacţionează determinând dilatarea vaselor de sânge şi făcând pereţii acestora permeabili. Odată cu creşterea debitului de sânge, creşte şi numărul globulelor albe- infanteria sistemului imunitar care sunt conduse la locul zonei rănite. Această permeabilitate a pereţilor de sânge, dă posibilitatea globulelor albe să iasă din artere şi vene la nivelul ţesutului care înconjoară rana pentru a proteja împotriva unui posibil atac bacterian.

Dacă nici o bacterie nu a pătruns în rană, globulele albe cunoscute ca macrofage curăţă resturile celulelor distruse înglobându-le şi digerându-le. Dacă bacteriile au apărut şi au început să se multiplice, globulele albe formează o barieră în care serul din sânge joacă un rol esenţial în vindecare. Pe lângă curăţarea de resturi şi atacul asupra bacteriilor, macrofagele eliberează un număr de mesageri chimici.

Aceste molecule semnal sau citokine joacă un rol vital în coordonarea reacţiei fazei acute, prin facilitarea comunicării la distanţă scurtă între celulele imunitare şi la distanţă lungă între celulele imunitare aflate la locul rănit şi creier. Una din primele citokine eliberate de macrofage este interleukina IL1a care este difuzată în ţesutul care înconjoară celulele afectate, unde determină un al doilea val de citokine care cheamă şi atrag alte tipuri de celule imunitare cum ar fi neutrofilele şi monocitele.

Moleculele IL1a eliberate de macrofage intră în sistemul circulator fiind transportate la creier, dar sunt împiedicate să intre direct în creier de bariera hemato-encefalică. În consecinţă ele adoptă un traseu ocolitor spre sistemul nervos central. Mai întâi IL1a se prind de receptorii specializaţi aflaţi pe suprafaţa celulelor ce compun bariera hematoencefalică, sau creier –sânge; când aceşti receptori sunt activaţi, este iniţiată o reacţie în lanţ care conduce la fabricarea unuei moleculenumită prostaglandina E2 care spre deosebire de il1a este capabilă să treacă bariera creier-sânge.

După pătrunderea în creier, prostaglandina E2 activează receptorii neuronilor şi macrogliei care iniţiază celelalte componente ale reacţiei fazei acute: febră, letargia, apatia, pierderea apetitului, anxietatea, creşterea sensibilităţii la durere. Odată intrată în creier, prostaglandinae E2 stimulează macroglia să fabrice IL1a care duce la creşterea concentraţiei acesteia în creier şi LCR. Moleculele IL1a determină continuarea sintezei de prostaglandine E2 în creier care amplifică şi susţin componentele comportamentului la boală. Febra. Prostaglandina E2 în creier stimulează hipotalamusul determinând deschiderea termostatului corpului.

Ca şi durerea şi inflamarea, febra joacă un rol vital în lupta împotriva infecţiei. Cele mai multe bacterii care provoacă infecţii la om se reproduc foarte bine la temperatura normală a corpului uman, aşa încât prin creşterea temperaturii- rata de diviziune a bacteriilor este încetinită. Febra are în chimb, efect opus pentru celulele imunitare, stimulându-le să se înmulţescă mai repede. Suprimarea febrei cu medicamente poate conduce în multe situaţii la consecinţe dezastruoase.

Ca şi celelalte componente ale fazei acute, febra poate părea neplăcută dar are un rol vital în vindecare. Letargia, apatia, pierderea apetutului. Corpul trebuie să lucreze din greu pentru a creşte temperatura. Pentru echilibrarea bugetului de enrgie, trebuie făcută economie în altă parte şi astfel creierul creiază senzaţia de letargie şi apatie care au ca şi consecinţă reducerea energiei folosite în mod obişnuit în comportament. Persoanele bolnave „simt că nu mai au energie”.

Pierderea apetitului (evitarea costurilor energetice pentru hrănire) în reacţia fazei acute poate fi dublată de senzaţia de ameţeală care poate conduce la golirea stomacului prin vomă (greaţa şi voma sunt guvernate de creier şi declanşate de IL1a). Pentru a compensa aportul scăzut de noi calorii, corpul începe să elibereze calorii vechi înmagazinate pentru momentele de urgenţă, sub formă de grăsime. Dar pentru ca grăsimile să poată fi folosite, ele trebuie transformate în glucoză.

Transformarea grăsimilor în glucoză este coordonată de glucocorticiozi (cortizol). Cortizolul este eliberat de glandele suprarenale ca urmare a semnalellor chimice iniţiate de creier adică IL1a. Aceasta stimulează mai întâi hipotalamusul care secretă hormonii corticoizi CRH, aceştia ajung la hipofiză care eliberează hormoni adrenocorticotropi- ACTH. Aceştia la rândul lor ajung la suprarenală care secretă cortizolul. Cele trei structuri anatomice implicate în această cascadă chimică se numesc axa hipotalamo-hipofizo- corticosuprarenală. Efectele inflamatorii ale moleculelor IL1a sunt vizibile în câteva minute permiţând corpului să reacţioneze foarte repede la răni şi infecţii. Dar IL1a ajung mai greu la axa hipotalamo- hipofizo- corticosuprarenală aşa încât atunci când cortizolul intră în scenă, reacţia inflamatorie este deja instalată. El ajunge la timp pentru ca reacţia inflamatorie să atingă nivele extreme. Endorfinele permit creierului să menţină sub control durerea şi răspunsul inflamator.

Aşa cum sugerează şi numele, reacţia fazei acute a fost proiectată pentru a fi un proces relativ scurt. Rolul acesteia este în fapt de a rezista până când intervine un alt tip de activitate imunitară – imunitatea dobândită. Sistemul imunitar ereditar este foarte vechi şi se regăseşte la toate animalele incluzând aici insectele şi moluştet în timp ce sistemul imunitar dobândit a evoluat mai recent şi se regăseşte doar la vertebrate. Spre deosebire de acesta care poate reţine şi recunoaşte detaliile unice ale fiecărei specii de bacterii pe care o întâlneşte, sistemul imunitar ereditar lucrează prin recunoaşterea câtorva caracteristici simple pe care multe bacterii le au în comun.

Răspunsul imunitar dobândit ar putea fi mai eficient însă are un defect major – este incredibil de lent (durează câteva zile până când un răspuns dobândit poate acţiona eficient împotriva unui anumit patogen, timp în care bacteriile sau viruşii patogeni se multiplică. Reacţia imunitară ereditară poate fi activată în câteva minute şi ţine invadatorii sub control până când reacţia imunitară dobândită poate sa-şi lanseze devastatorul contraatac.

După descoperirile lui Pavlov, alţi oameni de ştiinţă ruşi au descoperit că sistemul imunitar poate fi condiţionat. Când porcuşorii de Guineea au fost expuşi în mod repetat la stimuli neutri cum ar fi scărpinarea blândă, chiar înainte de a fi injectaţi cu o substanţă care declanşa o reacţie inflamatorie, sistemul lor imunitar a învăţat asocierea dintre scărpinare şi inflamaţie aşa că eventualele scărpinături erau deajuns ca să provoace roşeaţă şi umflătură. În 1974 Robert Ader dă la şobolani – în cadrul unui experiment o medicaţie care reducea în mod artificial numărul de celule T care luptă cu boala şi care se găsesc în sânge. De fiecare dată când primeau aceste medicamente, le înghiţeau cu apă cu zaharină.

Ader a constatat că dacă dă şobolanilor doar apă cu zaharină, fără medicaţia precedentă, numărul de celule T scade în aşa măsură încât şobolanii se îmbolnăveau şi mureau. Sistemul lor imunitar învăţase să distrugă celulele T ca reacţie la apa cu gust de zaharină. Sistemul imunitar a fost denumit „creierul trupului”, pentru că defineşte propriul simţ al sinelui pe care îl are trupul- respectiv ce anume îi aprţine şi ce nu. Celulele imunitare circulă în sânge prin tot trupul intrând în contact cu toate celelalte celule. Celulele pe care le recunosc le lasă în pace; celulele pe care nu le recunosc le atacă.

Atacul ne apără împotriva viruşilor, bacteriilor, sau cancerului. Dacă însă celulele imunitare nu identifică în mod corect o parte dei celulele trupului, atunci avem de-a face cu bolile autoimune. Până la descoperirea lui Ader toţi anatomiştii şi doctorii au crezut că de fapt creierul şi sistemul imunitar sunt două entităţi diferite, incapabile să-şi influenţeze unul altuia funcţionarea. Însă modesta descoperire a lui Ader a generat o nouă ştiinţă- psihoneuro imunologia. Cercetările ulterioare au descoperit că mesagerii chimici care acţionează în cea mai mare măsură în creier şi în sistemul imunitar sunt cel mai mult întâlniţi în zonele din creier care controlează emoţia şi anume – amigdala cerebrală şi sistemul limbic.

David Felten – coleg cu Ader a constatat în urma unor studii că emoţiile au un puternic efect asupra sitemului nervos autonom care reglează totul – de la cantitatea de insulină secretată, până la tensiunea arterială. În studiile făcute la microscopul electronic s-au descoperit sinapse la nivelul capetelor nervoase ale sistemului nervos autonom vare vin în contact cu celulele imunitare. Acest punct de contact fizic permite celulelor nervoase să secrete neurotransmiţători care influenţează şi reglează activitatea celulelor imunitare; ele semnalizează înainte şi înapoi.

Această descoperire a fost cu adevărat revoluţionară. În experienţe pe animale Felten a îndepărtat terminaţii nervoase de la nivelul excrescenţelor limfatice ale splinei unde celulele imunitare sunt creeate şi înmagazinate şi a folosit viruşi, microbi pentru a provoca sistemul imunitar. Rezultatul a fost o scădere bruscă a reacţiei sistemului imunitar faţă de agentul respectiv. Concluzia a fost că fără aceste terminaţii nervoase, sistemul imunitar nu mai reacţionează corect la invazia agenţilor patogeni.

Pe scurt, sistemul nervos nu numai că stabileşte legătura cu sistemul imunitar, dar este esenţial pentru funcţionarea corectă a acestuia din urmă.

medeor

Prima categorie-

Pacienţii care vor conştient sau inconştient să moară; ei văd în boală o cale de a scăpa de problemele lor. În timp ce tu ca medic sau asistent te chinui, te lupţi să-i faci bine, ei opun rezistenţă şi aşteaptă să moară. Dacă îi întrebi cum se mai simt, ei îţi răspund: „Bine!” Ce anume îi supără, „Nimic!” A doua categorie de pacienţi

cei mai mulţi dintre ei, sunt aidoma actorilor care dau probă pentru un rol; prestaţia lor urmăreşte să-l mulţumească pe medic sau pe terapeut. Se comportă aşa cum cred ei că doreşte medicul sperând că el se va ocupa de tot, precum mecanicul auto. Vor face exact ce li se spune- cu o sigură condiţie însă: terapeutul sau medicul să nu cumva să le sugereze schimbări radicale în stilul de viaţă!

Există însă o categorie de pacienţi cu care mie personal mi-ar place să lucrez tot timpul:

pacienţii responsabili, „excepţionali” după cum i-au denumit unii; Aceştia nu „fac frumos”jucând teatru, ei sunt ei înşişi!

Refuză să intre în rolul victimei chiar dacă societatea îi consideră aşa. Ei se educă şi devin specialişti în propria îngrijire, îi pun permanent întrebări terapeutului sau medicului, deoarece vor să înţeleagă de ce li se recomandă cutare program sau cutare investigaţie sau tratament; ei vor să se implice. Cer din partea medicului demnitate, respectarea statutului de individ, dar şi control, indiferent de evoluţia bolii.

Aceşti pacienţi vor să cunoască fiecare detaliu din fişele lor radiologice, de laborator, de terapie fizicală, vor să ştie ce înseamnă fiecare cifră din acele rezultate. Un medic care încurajează această intensă preocupare de sine în loc s-o respingă şi să fie „prea ocupat” sporeşte, îmbunătăţeşte radical şansele de recuparare, de vindecare ale acestui pacient.

Tocmai pacienţii pe care îi considerăm dificili sau necooperanţi, au şansele cele mai mari de recuperare. Pacienţii aceştia vor să fie educaţi şi să devină „doctori” în propriul caz. Unul din rolurile cele mai importante pe care le pretind de la medic în primul rând dar şi de la terapeut este acela de profesor.

medeor