In urma cu 8 ani intr-o joi mama mea m-a sunat speriata ca dupa ce a urinat a umplut weceul de sange. Vineri dimineata am fost la usa sefului sectiei de urologie din Tr Severin, care dupa ce a facut cateva investigatii (sange, urografie, cistoscopie, etc) a decis: rinichiul drept sangereaza si trebuie urgent scos. Mama, fire sperioasa a hotarat ca trebuie mai intai sa mearga acasa sa isi ia ramas bun de la neamuri, sa mai aranjeze cate ceva,etc ( pentru ca nu era sigura ca supravietuieste operatiei).
Luni i-a fost scos rinichiul.
Tata are amandoi rinichii supradimensionati (la ultima ecografie nu au putut fi masurati pentru ca “umpleau” burta de la ficat pana la vezica urinara.
Pentru ca avea analizele pe rinichi foarte mari (uree, creatinina, acid uric) s-a pus problema dializei renale (asta acum doi ani.)
Soacra mea este pensionata medical pentru problele renale: sotia a avut de asemeni probleme de rinichi pentru care am internat-o la o clinica din Bucuresti.
Pentru ca timpul meu incepea sa fie petrecut mai mult prin spitale am inceput sa ma intreb ce se intampla de fapt?
Un mare profesor urolog din Bucuresti m-a intrebat ce apa bem si m-a sfatuit sa imi caut un filtru si sa nu mai beau apa din Dunare.
In Severin mai sunt si altii ca mine!
Am cumparat un filtru scump, pe care l-am gasit intr-o reclama intr-o revista unde era prezentat impreuna o multime de diplome de inventii, premii internationale, etc.
Dupa trei luni apa a inceput sa curga din ce in ce mai incet, pana s-a oprit. L-am desfacut, am incercat sa-l spal, sa-l frec cu o perie de malul si nisipul depus, apoi am renuntat pentru ca nu mai curgea deloc.
M-am dus la Bucuresti la raionul dintr-un mare magazin, de unde il cumparasem sa iau o rezerva:
(este greu sa bei din nou apa puturoasa cu clor, dupa ce te-ai invatat cu o apa filtrata).
DAR, Firma respectiva nu mai era acolo!. Pentru a putea sa iau o rezerva trebuia sa merg intr-un alt oras din tara aflat la cateva sute de kilometrii!
Am injurat si m-am resemnat, considerand ca am pierdut acei bani, dupa care m-am apucat sa aflu cat mai multe informatii despre apa si firmele care purifica si comercializeaza sisteme de filtrare in Romania.
In acest sector, ca si la asigurari, niciodata nu ti se spune TOT;( dupa ce ti-ai lovit masina aflii ce nu ti-a spus domnisoara cocheta cu fusta scurta atunci cand te-a pus sa semnezi un contract de asigurare.)
Am identificat o firma cat de cat serioasa care are si service (si care se ocupa doar de purificarea apei- nu filtre plus cosmetice, oale, parfumuri, suplimente nutritive, taximetrie, etc) si mi-am pus un sistem de purificare ata eu cat si parintilor mei.
Intrucat exista la modul REAL o problema cu apa in toata tara, – nu numai in Severin, firmele care in marea lor majoritate si-au costruit strategii de vanzare interesate doar de profit imediat si mare, au racolat “agenti” slab informati care insistent si agresiv, tintesc buzunarul oamenilor care isi doresc si ei o apa cat de cat sigura pentru copii lor macar.
Am aflat ca Romania are cea mai poluata panza freatica din Europa- dovada ca este asa este suma alocata Romaniei in capitolul 22  Mediu de aderare la UE pentru potabilizarea apei destinata consumului populatiei- cea mai mare suma alocata vreunei tari care a aderat!
Deci apa de la izvoare sau din fantani nu mai este chiar asa de cristalina si de pura!
Apa de la robinet este cancerigena! O spune Institutul Roman pentru Sanatate Publica.
CLORUL din apa de robinet produce CANCER.
In Mehedinti Regele Bolilor CANCERUL este la el acasa!
Am stat si m-am gandit asa: Dunarea care ne curge la robinetul din bucatarie aduna apa din 19 (nouasprezece) tari! Sa nu ne gandim la toata INDUSTRIA din 19 tari care deverseaza mizeriile mai mult sau mai putin “tratate” – sa ne gandim cati bolnavi din 19 TARI urineaza medicamentele ingerate si eliminate prin urina si care ajung in apa raurilor, etc Dunare, si care nu pot fi filtrate. Sau sa ne gandim la tonele de tampoane vaginale care sunt de asemeni aruncate in reteaua menajera si care contin Dioxina- agent de inalbire (femeia trebuie sa cumpere ceva alb, foarte alb care sa-i sugereze ideea de curat), si care nu poate fi de asemeni filtrata!
Sau tonele de pesticide, fungicide, ierbicide, insecticide, bactericide, etc care ajung tot in apa raurilor si apoi in paharul sau ceasca cu cafea pe care o bem dimineata!
Si mai sunt o multime!
Apoi mai este apa in sticle de plastic!
Apa imbuteliata este o afacere extrem de banoasa pentru unii -putini dar periculoasa pentru cei mai multi- cei care muncesc ca sa castige niste banuti pe care sa-i dea apoi pe sticle de plastic cu apa!
Plasticul contine de exemplu (dar nu nuami atat) BisfenolA o substanta care imita hormonii sexuali si care este cauza majora de aparitie a cancerului de san, de prostata, a disfunctiilor endocrine la copii (pubertate precoce la fetite sau intarzierea pubertatii, feminizarea baieteilor si ” aplecarea” acestora spre homosexualitate, obezitate, etc, etc)
Corpul nostru contine peste 80% apa!
Noi suntem ca niste flictene pline cu apa!
Sau cum spunea cineva mai plastic – suntem ca un acvariu, in care pestisorii sunt celulele noastre care plutesc in apa! (neuronii plutesc in apa!)
Sa spunem ca in loc sa dam pestisorilor oxigen, le dam fum de esapament sau tigara la acel futunas cu aer, in loc de hrana sanatoasa le dam mancare pe baza de coloranti, indulcitori, emulsificatori, acidifianti, conservanti, antioxidanti, nitrati, bere, cola, vin, etc, etc (un om ingurgiteaza aproximativ 3 kilograme de aditivi pe an care doar ii excita limba si care aduc un profit de circa 20 miliarde euro/an firmelor din industria chimica)
Apoi cand pestisorii se intorc cu burta in sus sa ii cautam la RMN-uri, tomografe, ecografe, profesori doctori, si apoi sa ii indopam cu medicamente scumpe!
Un om de bun simt nu ar face nimic din toate astea!
PUR SI SIMPLU AR SCHIMBA APA!
Hipocrate- “Parintele ” Medicinei a spus acum 2500 de ani:
“Cele mai mari binecuvantari de la Dumnezeu sunt Sanatatea si Bunul Simt”
Sanatate si Bun simt va doresc!

P.S. De doi ani tata trebuia sa mearga la Dializa, mama o duce bine cu un singur rinichi, sotia n-a mai facut infectii urinare de doi ani, baiatul meu nu mai are  dermatita atopica iar eu am scapat de o mancarime suparatoare la fund!
ps : daca doriti informatii suplimentare despre probleme legate de boli produse de apa dar si despre echipamentele existente pe piata si despre cum sa va feriti de agentii care va vor banii cu orice pret, sunati la 0740 473 595
puteti cumpara echipamente ieftine si proaste sau scumpe, proaste dar si periculoase. Pentru ca niciodata nu ti se spune tot!

medeor

perdele minerale de calciu create prin evaporarea apei

Aici nu este vorba de gheata ci de apa minerala bogata in CALCIU.
Oamenii care vin aici s-si trateze hipocalcemia de fapt pleaca mai bogati in calciu- spre disperarea rinichilor, mai putin bogati in euro, iar turismul turcesc cu siguranta mai bogat in euro.

O multime de firme distribuie, imbuteliaza, comercializeaza apa minerala carbogazoasa sau plata.
Se stie ca exista doua regnuri de vietuitoare: animal si vegetal.
Noi suntem din cel animal. Plantele din cel vegetal. Asa invata copii in clasele primare si este corect.
Si noi si plantele suntem construiti din apa in cea mai mare parte.
Pe langa apa mai avem cateva minerale care intra in compozitie- carbon, calciu, fier, magneziu, etc.
Aceste minerale sunt de mai multe feluri: minerale anorganice, sau inorganice sau metalice si ele provin in apa de exemplu din dizolvarea pietrelor peste care curge izvorul sau paraul, sau din deversarile industriale. Aceste minerale nu pot fi absorbite de corpul omului mai mult de 10-15% maxim.
Plantele insa se descurca bine cu aceste minerale, le absorb si le transforma in minerale coloidale cu dimensiuni mult mai mici decat cele metalice anorganice. Aceste minerale coloidale a caror rata de absortie este de 98% se gasesc in toate legulele si fructele pe care le vedem atunci cand intram in piata.
plantele de exemplu morcovul isi obtin apa necesara vietii din pamant prin OSMOZA. Rinichiul nostru filtreaza sangele de reziduuri tot prin osmoza.
Foarte multe legume si fructe(rosii, castraveti, pere, mere, pepeni, etc, etc), contin apa in proportii care depasesc 90% din totalul greutatii lor.
aceasta nu este o apa minerala metalica sau anorganica ci apa obtinuta prin osmoza in care sunt dizolvate minerale coloidale.. Sangele nostru este un sistem coloidal; citoplasma celulelor noastre este un sistem coloidal.
Mineralele din apa cu etichete frumos colorate cu nori si paduri din market sunt strecurate de rinichi si celule si eliminate sau depuse sub forma de pietre in rinichi, colecist, articulatii.

ps: atentie! exista firme care speculeaza nevoia REALA a oamenilor pentru o apa sigura si ofera echipamente foarte scumpe si periculoase.
pentru a va feri de firmele si agentii disperati dupa BANII Dumneavoastra, intrebati pe unul “patit” – pacalit!
sunt o multime de lucruri care nu va sunt spuse tot asa cum pati cand faci asigurare la masina si afli dupa ce ai lovit-o de la un inspector de daune “oparit” ca nu poti sa primesti banii de reparatie pentru ca… etc etc. iar la final iti spune ca trebuia sa casti ochii inainte de a face asigurarea!.
stiti cum este nu-i asa?

pentru a afla cum este sa fii umilit de niste smecheri si a nu pati la fel sunati-ma la 0740 473 595
medeor

http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=0

de Mihai Vasilescu

Medicamentele au ajuns astăzi să fie cumpărate ca orice alte produse de larg consum. Companiile farmaceutice orientate în exclusivitate spre profit investesc sume uriaşe în publicitate. În loc ca această practică absurdă să fie stopată, au fost create organisme guvernamentale pentru a monitoriza reclamele la medicamente şi a le elimina pe cele care induc în eroare „consumatorii”. Acestea însă nu îşi fac deloc datoria, ci lucrează mână în mână cu corporaţiile farmaceutice.

În SUA, acest rol ar trebui să fie îndeplinit de Administraţia pentru Medicamente şi Alimente (Food&Drug Administration – FDA). Companiile farmaceutice au obligaţia să trimită la FDA orice mesaj publicitar referitor la medicamente, înainte ca el să fie difuzat publicului. Aşa cum arată un raport guvernamental întocmit în noiembrie 2006, FDA preferă să închidă ochii şi nu analizează decât o mică parte din mesajele publicitare, utilizând criterii lipsite de rigoare. În plus, face aceasta doar după ce mesajele respective au fost date publicităţii.

Raportul demască şi faptul că FDA lucrează mână în mână cu marile corporaţii farmaceutice şi lasă să treacă mesaje care induc în eroare publicul, exagerând efectele pozitive ale medicamentelor şi ocultând total efectele lor secundare.

Mai mult, în urma protestelor unor asociaţii de protecţie a consumatorilor, FDA a motivat că nu îşi poate face datoria din lipsă de fonduri şi resurse. În consecinţă a cerut Congresului să aprobe o prevedere legislativă prin care companiile farmaceutice să plătească o taxă pentru a-i finanţa activitatea. Aceasta nu va face însă decât să legalizeze dependenţa financiară a FDA de companiile farmaceutice şi îi va afecta şi mai mult imparţialitatea.

În anul 2005, companiile farmaceutice americane au cheltuit de două ori mai mult decât în anul 2000 pe reclame: aproximativ 4,2 miliarde de dolari pe publicitate publică (direct către consumator) şi 7,2 miliarde de dolari pe publicitate pentru medici. Investiţia însă a fost profitabilă: publicul a cheltuit de 3 ori mai mult pe medicamente decât în 1997, suma depăşind 140 de miliarde de dolari.

Organizaţiile Commercial Alert şi Consumers Union duc în prezent o campanie de interzicere totală a reclamelor la medicamente.

http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=0

de Mihai Vasilescu

Oricât de absurdă ar fi ideea de a face publicitate unui medicament, publicul este tot mai des asaltat de astfel de reclame. Acestea speculează mai ales frica de durere şi perpetuarea unor obiceiuri nesănătoase, cum ar fi consumul excesiv de alimente. Dacă în România publicitatea la medicamente este abia la început, în SUA ea a atins apogeul. Cea mai mare parte dintre reclamele americane la medicamente înfăţişează personaje fericite şi radiind de sănătate. Mesajul este de regulă următorul: „da, medicamentele sunt scumpe, dar merită să daţi aceşti bani. Preţul ridicat este o garanţie a calităţii şi ar trebui să vă bucure, întrucât el reflectă uriaşele investiţii pe care companiile farmaceutice le fac în cercetare.” Singura parte reală din aceste mesaje publicitare este că medicamentele sunt într-adevăr foarte scumpe. De aceea ele şi aduc profituri uriaşe companiilor producătoare, obţinute însă cu preţul sănătăţii şi uneori al vieţii „consumatorilor”.
Preţul medicamentelor creşte în ritmuri năucitoare
Cum se vorbeşte mai tot timpul de progresele medicinii, ar fi fost de aşteptat ca sănătatea oamenilor să fie tot mai bună şi serviciile medicale tot mai ieftine. Lucrurile stau exact invers. Oamenii sunt tot mai bolnavi, uneori ajungând în această situaţie tocmai din cauza consumului exagerat de medicamente şi mai ales a efectelor secundare pe care majoritatea dintre acestea le au. În plus, fiind nişte produse care se vând foarte bine, medicamentele sunt tot mai scumpe.
În cartea „Adevărul despre companiile farmaceutice”, medicul Marcia Angell dezvăluie faptul că preţul medicamentelor este primul element care creşte pe facturile de servicii medicale, mai mult decât orice altceva. Dr. Angell arată că pacienţii cheltuiesc din ce în ce mai mulţi bani pe medicamente pentru simplul motiv că medicii, la presiunea reprezentanţilor companiilor farmaceutice, tind să le prescrie acestora din ce în ce mai multe medicamente. Preţurile, mai ales cele ale medicamentelor care se vând cel mai bine, sunt mărite cu regularitate, în unele cazuri chiar de câteva ori pe an.
Dr. Angell arată că americanii au cheltuit în anul 2002, 200 de miliarde de dolari pentru medicamentele prescrise. Această sumă este echivalentă cu cea pe care China o alocă reînnoirii platformei energetice şi cu suma estimată de experţi a fi necesară pentru a reconstrui oraşul New Orleans după trecerea uraganului Katrina.
„Noile” medicamente nu sunt tocmai noi
Atât medicilor, cât şi pacienţilor li se spune că preţurile mari se datorează faptului că medicamentele sunt unele noi. Noutatea ca garanţie a eficienţei sau a calităţii nu este însă decât o stratagemă publicitară şi încă una intens folosită în societatea de consum. Pentru a evita plictiseala „consumatorilor” şi a rămâne în atenţia acestora, într-o lume în care schimbarea este cuvântul de ordine, multe companii recurg la acest truc. Astfel că ele modifică uneori doar ambalajul, scot periodic pe piaţă câte un produs uşor modificat faţă de cele existente sau aplică pur şi simplu eticheta „nou“ pe vechile produse.
În plus, mai ales în domeniul medical, noutatea nu are cum să reprezinte o garanţie a eficienţei curative. Din contră, sănătatea este un domeniu în care valoarea unui remediu sau a unui medicament se măsoară prin stabilitatea în timp a efectelor sale şi prin numărul mare de cazuri vindecate de-a lungul vremii. Ar trebui deci să se pună preţ mai ales pe acele remedii a căror eficienţă este dovedită de sute sau chiar mii de ani, cum sunt cele ale aşa zisei medicini alternative.

Companiile farmaceutice însă îşi înşeală clienţii atunci când justifică preţurile exorbitante prin noutatea produselor. Site-ul euractiv.com dezvăluie faptul că „două treimi din medicamentele aprobate de Food&Drug Administration (FDA) din SUA între 1989 şi 2000 erau de fapt identice cu medicamente deja existente sau reprezentau versiuni uşor modificate ale acestora.”
Companiile farmaceutice cheltuiesc mai mulţi bani pentru publicitate decât pentru cercetare
Un alt aspect care explică uriaşele preţuri ale medicamentelor este dezvăluit de un studiu realizat de doi cercetători de la Universitatea din York, SUA şi citat de Science Daily. Acesta arată că industria farmaceutică din SUA cheltuie aproape dublu pe promovare, în comparaţie cu sumele alocate cercetării şi dezvoltării. Cu toate acestea companiile farmaceutice continuă să susţină cu neruşinare că preţurile mari ale medicamentelor se datorează costurilor ridicate cu cercetarea necesară dezvoltării unor medicamente de ultimă generaţie. Astfel, din cei 234,4 miliarde de dolari care au reprezentat profitul anual realizat de companiile farmaceutice din SUA în 2004, acestea au cheltuit 24,4 % pentru publicitate şi doar 13,4% pentru cercetare. „Corporaţiile farmaceutice americane sunt orientate numai spre vânzare, concluzionează studiul, dar pozează într-o industrie orientată spre cercetare şi salvarea de vieţi omeneşti”.
Aceste sume investite în reclamele pentru medicamente nu sunt doar mai mari decât cele alocate cercetării, ci depăşesc uneori chiar bugetele din domenii recunoscute ca apelând masiv la publicitate. AARP Bulletin arată că „gigantul farmaceutic Merck a cheltuit mai mulţi bani pentru reclama la medicamentul Vioxx decât Pepsi Cola şi Budweiser, firme care au o tradiţie în ceea ce priveşte stilul publicitar agresiv. Suma se apropie de cele 169 milioane de dolari cheltuiţi de General Motors pentru promovarea automobilului Saturn, cea mai promovată maşină în SUA.”
Medicamentele de firmă au adeseori adaosuri de 1 000%
Societatea de consum şi sistemul de publicitate pe care ea se bazează au creat o adevărată goană a clienţilor după produse „de firmă”, aşa numitele branduri. Acestea aparţin de regulă unor companii cu o mare puterea financiară care investesc masiv în publicitate şi de aceea au şi vânzări uriaşe. În mintea marii majorităţi a cumpărătorilor brandul este asociat cu ideea de calitate, deşi de cele mai multe ori pot fi cumpărate produse de aceeaşi calitate la preţuri sensibil mai mici, doar pentru că nu aparţin unor firme renumite.
Moda de a cumpăra numele firmei, mai degrabă decât produsul ar putea avea un oarecare sens în ceea ce priveşte achiziţionarea de aparate electrice, automobile sau pantofi. În domeniul sănătăţii ea este însă la fel de absurdă ca şi ideea de a face publicitate la medicamente.
Studiile realizate în domeniul farmaceutic arată că preţurile medicamentelor de firmă sunt mult umflate de companiile farmaceutice, fără ca acest lucru să fie justificat de utilizarea unor ingrediente mai noi, mai scumpe, mai eficiente în combaterea bolii respective sau mai puţin generatoare de efecte secundare. Se ajunge chiar ca unele medicamente să aibă adaosuri de 1000% doar pentru că sunt produse de o firmă de renume. De exemplu, pacienţii plătesc 215 dolari pentru 100 tablete de Claritin pentru că sunt produse de Pfizer, în timp ce costul ingredientului activ necesar pentru a fabrica cele 100 de tablete este de doar 71 de cenţi.
Ziarul New York Times scria despre procesul pe care statul California l-a intentat mai multor companii farmaceutice, acuzându-le că i-au adus un prejudiciu de sute de milioane de dolari prin practicarea de costuri exagerate. Una dintre companiile care a pierdut procesul este Abbott, despre care s-a dovedit că a comercializat un ser fiziologic la preţul de 9,73 de dolari, în timp ce preţul real al acestuia, practicat şi de alte companii de profil, era de doar 95 de cenţi.
Medicamentele uzuale sunt considerate produse care sparg piaţa
În jargonul de marketing produsele care realizează vânzări în valoare de un miliard de dolari într-un an se numesc blockbuster (produse care sparg piaţa). Pe lista de blockbuster ajung relativ puţine produse, şi în principal cele al căror preţ este oricum mare (cum este cazul automobilelor sau al unor aparate). Cine s-ar fi aşteptat ca pe această listă să apară şi anumite medicamente? Şi totuşi în 2001, 29 de medicamente au devenit produse blockbuster în SUA, de două ori mai multe decât în 1999. Însumate, ele au făcut vânzări în valoare de 52 de miliarde de dolari, reprezentând 34% din totalul de vânzări de pe piaţa farmaceutică americană.
Priosec este printre primele în top: el a făcut vânzări de 5 miliarde de dolari în 2000, iar un an mai târziu a ajuns la 6 miliarde. Priosec nu este nici măcar un medicament stringent necesar, nu vindecă vreo boală mortală, ci a fost prezentat publicului drept o „pilulă-minune care le permite oamenilor să mănânce burrito-urile şi curry-urile pe care în mod obişnuit sistemul lor digestiv nu le-ar tolera”. Secretul acestor profituri uriaşe este faptul că Priosec, poreclit nu se ştie din ce motive „Purple Jesus”, creează dependenţă. Lăcomia, ignoranţa şi publicitatea intensă care încurajează astfel de comportamente absurde au făcut din Priosec un blockbuster, care aduce profituri comparabile cu cele obţinute din vânzarea sistemului de operare Windows al Microsoft.
Cei mai mulţi reprezentanţi ai companiilor farmaceutice nu au pregătire medicală şi nici măcar ştiinţifică
Atunci când se întâlnesc cu un reprezentant al unei companii farmaceutice mulţi medici presupun că au de-a face cu un specialist, care îi poate consilia cu privire la cât de bun este acel medicament pentru pacienţii lor, care este structura lui chimică, ce acţiuni terapeutice şi efecte secundare are el. ABC News arată că medicii se înşeală amarnic. Reprezentanţii companiilor farmaceutice sunt în cea mai mare parte dintre cazuri doar nişte buni comercianţi, selectaţi în funcţie de puterea lor de convingere şi formaţi pentru a vinde cât mai mult. Pentru astfel de persoane puţin contează dacă vând automobile, terenuri, asigurări, ţigări, băuturi sau medicamente, important este să îşi atingă „targetul comercial” (cantitatea de produse pe care compania a stabilit că trebuie să o vândă într-o anumită perioadă de timp şi în funcţie de care este plătit). Sănătatea celor care ajung să consume produsul este ultimul lucru care îi preocupă pe oamenii de vânzări.
Pentru a-şi atinge „targetul” reprezentanţii de vânzări folosesc orice mijloace. Un fost reprezentant al companiei farmaceutice Eli Lilly, Shahram Ahari, a depus mărturie în faţa Congresului american dezvăluind faptul că „firmele farmaceutice angajează chiar foste majorete şi top-modele ca să cineze împreună cu medicii, pentru a-i determina să închidă ochii faţă de efectele secundare ale unor medicamente”. El a mai explicat cum a fost învăţat „să forţeze posibilităţile de cumpărare ale celor mai importanţi clienţi, intrând pe sub pielea acestora, stabilind relaţii de „prietenie”, oferindu-le cadouri personale şi profitând de tensiunea sexuală.”
Medicul poate avea alt interes decât sănătatea pacientului atunci când prescrie o reţetă
În vechime un medic era considerat cu atât mai bun cu cât fiinţele de sănătatea cărora se ocupa se îmbolnăveau mai rar sau chiar deloc. Astăzi, medicii sunt cu atât mai apreciaţi cu cât au mai mulţi bolnavi şi cu cât prescriu mai multe medicamente. Iar companiile farmaceutice au grijă să îşi manifeste aprecierea faţă de medici prin mijloace chiar foarte palpabile. Ele recurg deseori la „stimulente” de diferite tipuri pentru a-i convinge pe medici să prescrie medicamentele pe care le comercializează ele şi nu pe cele ale concurenţei. Astfel că medicii ajung să se transforme treptat în adevăraţi agenţi de vânzări ai companiilor în cauză.
În 2007, ziarul St. Petersburg Times a vorbit despre cadourile pe care reprezentanţii companiilor farmaceutice le fac medicilor pentru a-i stimula să prescrie medicamentele pe care ei le vând. Aceste cadouri ajung de la bonusuri în bani până la forme mai voalate de şpagă cum ar fi: invitaţii la restaurant, plata cheltuielilor de transport şi cazare pentru diferite manifestări medicale, cărţi de specialitate, postere, stilouri, mostre gratuite de medicamente, etc.
Compania AstraZeneca Inc. a fost nevoită să plătească suma de 280 de milioane de dolari în amenzi civile şi 63 de milioane în amenzi penale guvernului federal, după ce s-a descoperit că „i-a mituit pe medicii de la Medicare şi i-a instruit cum să-şi determine pacienţii să cumpere un medicament împotriva cancerului de prostată.”
În alte cazuri, medicii care nu se lasă angrenaţi în aceste jocuri murdare şi au curajul să expună sistemul, sunt pur şi simplu excluşi sau marginalizaţi. Când compania farmaceutică Merck a aflat că unul dintre produsele lor, Vioxx (pentru care se cheltuiseră sume uriaşe pe publicitate) măreşte riscul de atac de cord, a căutat să minimalizeze dovezile în loc să retragă produsul de pe piaţă. Cardiologul clinicii din Cleveland, dr. Eric Topol i-a acuzat în mod public pe cei de la Merck de conduită ştiinţifică necorespunzătoare. Consecinţa acestui fapt a fost că două zile mai târziu dr. Topol a fost eliminat din conducerea clinicii.
Medicii pot alege să facă publice sau să păstreze secrete înregistrările prescripţiilor medicale făcute de-a lungul timpului
Reprezentanţii companiilor farmaceutice au acces la bazele de date care conţin prescripţiile făcute de un medic de-a lungul timpului. Pot stabili astfel un profil al preferinţelor medicului în cauză şi apoi utiliza aceste informaţii pentru a-şi construi strategia de abordare a acestuia. Înţelegând obiceiurile unui medic în ceea ce priveşte recomandările medicamentoase, reprezentantul companiei farmaceutice îl va putea mult mai uşor convinge să prescrie un anumit medicament. Totuşi, New York Times afirmă că nu toţi medicii cad în această capcană. În 2006, Asociaţia Medicală Americană a hotărât să ofere acestora posibilitatea de a-şi păstra înregistrările în afara privirilor reprezentanţilor companiilor farmaceutice, pentru a putea prescrie reţetele în mod imparţial.
Industria farmaceutică, printre cele mai profitabile din lume
Când sunt nevoiţi să accepte preţuri majorate la benzină, americanii pun imediat la îndoială profiturile record şi salariile înfloritoare ale celor aflaţi la conducerea companiilor petroliere. La fel ar trebui să procedeze şi în cazul industriei farmaceutice, care are un impact mult mai mare şi mai direct asupra sănătăţii lor. Ar putea afla spre exemplu că Ernesto Bertarelli, directorul executiv al gigantului farmaceutic Serono se află pe un loc fruntaş în topul Forbes al celor mai bogaţi oameni din lume, cu o avere de 8,4 miliarde de dolari.
Revista Fortune a desemnat compania farmaceutică Pfizer pe locul cinci în rândul celor mai profitabile firme din SUA. Corporaţia Watch a arătat publicului larg cât de mare este de fapt averea principalelor companii farmaceutice. Raportul său publicat în săptămânalul The Guardian dezvăluie faptul că „valoarea combinată a profiturilor celor mai mari cinci companii farmaceutice din lume este de două ori mai mare decât venitul naţional brut cumulat al tuturor ţărilor subdezvoltate din Africa”.
Unele companii farmaceutice profită de situaţia ţărilor subdezvoltate pentru a realiza experimente medicale
Wired.com semnalează că ţările sărace din Asia şi Africa devin un loc din ce în ce mai căutat de companiile farmaceutice pentru realizarea de experimente şi testarea unor noi medicamente. „Din ce în ce mai multe companii farmaceutice”, arată expertul Sean Philpott, redactor şef la Jurnalul american de bio-etică (The American Journal of Bioethics), „fac experimente în ţările în curs de dezvoltare. Aici supravegherea guvernamentală este mult mai puţin severă, iar cercetările pot fi realizate cu costuri minime. Asemenea practici ridică o mare problemă etică, continuă el. Cei care sunt pe post de cobai pentru aceste experimente sunt de regulă persoane fără educaţie, care împinse de sărăcie ajung să-şi pună sănătatea sau chiar viaţa în pericol pentru sume de câte o sută dolari.”

http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=0

Sicko este un documentar în care Michael Moore denunţă lipsa de umanitate a sistemul de sănătate din SUA şi slăbiciunile legislative ale acestuia.

Vrei să ştii mai multe? Vrei să vezi mai multe? 0740 473 595

TELEVIZIUNEA: OPIUL POPOARELOR

Când vă uitaţi la TV, activitatea creierului se mută din emisfera stânga în cea dreaptă. De fapt, experimentele conduse de cercetatorul Herbert Krugman au arătat ca în timp ce telespectatorii se uită la televizor, emisfera dreaptă este de 2 ori mai activă decât cea stângă, o anomalie neurologică. Fluxul din stânga către dreapta produce o creştere a ceea ce este drogul natural al corpului: endorfinele, care includ beta – endorfine şi enkefaline.

Endorfinele sunt identice din punct de vedere al structurii cu opiul şi derivatele lui (morfina, codeina, heroina, etc.). Activităţile care eliberează endorfine (numite şi peptide de tip opiu) sunt uzual formate de comportament (rar le numim dependenţă). Acestea includ troznirea degetelor, exerciţiile intense, şi orgasmul. Narcoticele externe acţionează asupra aceloraşi receptori (receptorii opioizi) ca şi endorfinele, de aceea este o diferenţă nesemnificativă între cele două tipuri.

De fapt, exerciţiile intense, care produc aşa numita “runner’s high” – o eliberare de endorfine care se revarsă în organism, pot cauza o dependenţă ridicată, până la punctul când “dependenţii” oprindu-se brusc din exerciţii suferă simptomele “retragere a narcoticului”, şi anume migrene sau dureri de cap. Aceste migrene sunt cauzate de o disfuncţie a receptorilor opioizi, care sunt obişnuiţi cu afluxul constant de endorfine. Intr-adevăr, până şi telespectatorii ocazionali trec prin simptomele de “retragere a narcoticului” dacă nu se mai uită la TV pentru o perioadă prelungită de timp.

Un articol din ziarul Eastern Province Herald (octo. 1975) din Africa de Sud descrie două experimente în care oameni din diferite medii sociale au fost rugaţi să nu se mai uite la televizor. Intr-un experiment, diferite familii s-au oferit ca voluntari să-şi închidă televizoarele doar pentru o lună. Cea mai săracă famile a cedat după o săptămână, iar celelate au suferit de depresie, spunând că s-au simţit ca şi când au “pierdut un prieten”. In celălalt experiment, 182 germani au fost de acord să-şi întrerupă obiceiul de a se uita la televizor pentru un an, cu un bonus de plată adăugat. Nici unul nu a reuşit să reziste dorinţei mai mult de şase luni şi de-a lungul perioadei, toţi participanţii au manifestat simptomele “de retragere a narcoticului”: anxietate crescută, frustrare şi depresie. Semnele dependenţei sunt peste tot în jurul nostru.

Americanul mediu se uită la televizor peste patru ore pe zi, şi 49% dintre aceştia continuă să se uite cu toate că admit că o fac în exces. Aceştia sunt indicatorii clasici ai unor persoane care neagă: persoane care ştiu că-şi fac rău, dar continuă să folosească drogul în mod exagerat. Recente studii pe cobai arată că stimulanţii receptorilor opioizi determină comportamente dependente. Demonstraţia este concludentă: toate opioidele creează dependenţă Televizorul acţionează ca un sistem high-tech de livrare a drogului, şi noi toţi simţim efectele lui. Intrebarea este dacă o dependenţă de televizor poate fi distructivă.

Răspunsul pe care-l primim de la ştiinţa modernă este un hotărât “da”. Mai întâi de toate, când vă uitaţi la televizor, regiunile mai înalte ale creierului (cum ar fi creierul mijlociu şi neo – cortex – ul) sunt oprite, şi toate activitatile sunt transferate către regiunile mai de jos ale creierului (cum ar fi sistemul limbic).

Procesele neurologice care se desfasoară în aceste regiuni nu pot fi numite exact “cognoscibile”. Creierul inferior doar stă şi reacţionează la mediu folosind programele de răspuns “fight or flight”. In plus, aceste regiuni are creierului inferior nu pot să facă distincţie între realitate şi imaginile fabricate (o funcţie îndeplinită de neo – cortex), de aceea reacţionează la conţinutul transmisiei TV ca şi cum ar fi real, secretând hormonii adecvaţi şi aşa mai departe.

Studiile au dovedit că, pe termen lung, prea multă activiatate în creierul inferior determină atrofierea regiunilor creierului superior. Este interesant de observat că sistemul limbic (creierul inferior) se corelează cu circuitul de bio-supravieţuire al lui Leary/Wilson 8 (Modelul circuitului conştiinţei). Acesta este circuitul nostru primar, “prezenţa” de bază pe care în mod normal o asociem cu conştiinţa. Acesta este circuitul unde recepţionăm prima neurologică (orala), care ne condiţionează să avansăm spre orice mediu cald, plăcut şi/sau protector. Circuitul bio – supravieţuire este calea noastră incipientă, primitivă, de a trata cu realitatea.

O persoană obsedată de căutarea plăcerii fizice este probabil fixată pe acest circuit; de fapt, freud-ienii cred că o dependenţă de narcotice este o încercare de întoarcere în pântecele mamei. Putem deduce în mod logic că asemenea dependenţă are loc atunci când funcţiile creierului superior sunt anesteziate şi creierul inferior recent dominant caută plăcerea cu orice cost.

Considerând acestea, televiziunea este o sabie cu două tăişuri: nu cauzează doar ca sistemul endocrin să elibereze opiurile naturale ale corpului (endorfinele), dar de asemenea concentrează activitatea neuronală în regiunile creierului inferior unde nu suntem motivaţi de nimic altceva în afară de căutarea plăcerii. Televiziunea produce “roboţi de bio – supravieţuire” mobili, extrem de funcţionali.

Cercetările lui Herbert Krugman au dovedit că privitul la televizor amorţeşte creierul “stâng” şi lasă creierul “drept” să îndeplinească toate activităţile cognoscibile. Aceasta are unele implicaţii pentru efectele televiziunii asupra evoluţiei creierului şi sănătăţii. De exemplu, emisfera stângă este regiunea critică pentru organizarea, analiza şi judecata datelor primite. Partea dreaptă a creierului tratează datele primite în mod necritic, şi nu decodează sau divide informaţia în părţile ei componente. Creierul “drept” procesează informaţia în întregul ei, determinând răspunsuri mai degrabă emoţionale decât raţionale (inteligente).

Nu putem trata raţional conţinutul prezentat la televiziune, deoarece o parte a creierului nostru nu este operaţională. Nu este prin urmare surprinzător, că oamenii rareori înţeleg ce văd la televizor, după cum a arătat şi un studiu condus de cercetătorul Jacob Jacoby. Jacoby a descoperit că, din 2700 de oameni testaţi, 90% au înţeles greşit ce au privit la televizor cu câteva minute înainte.

Deocamdată nu există o explicaţie de ce se mută activitatea pe partea dreaptă a creierului atunci când ne uităm la televizor, dar ştim că fenomenul nu depinde de conţinut. Pentru ca un creier să înţeleagă şi să comunice înţelesuri complexe, trebuie ca să fie într-o stare denumită “dezechilibru haotic”. Aceasta înseamnă că trebuie să fie un flux dinamic de comunicare între toate regiunile creierului, care facilitează înţelegerea nivelelor înalte de ordine (analizarea conceptelor…), şi conduc la formarea ideilor complexe. Nivelele înalte de activitate cerebrală haotică sunt prezente în timpul exerciţiilor solicitante cum ar fi cititul, scrisul, rezolvarea de ecuaţii matematice în gând. Nu sunt prezente atunci când te uiţi la televizor. Nivelele activităţii creierului sunt măsurate de un electroencefalograf (EEG).

In timpul privitului la televizor, creierul pare să se încetinească până la oprire, înregistrându-se semnale scăzute ale undelor alfa pe EEG. Acestea sunt cauzate de lumina radiantă produsă de tehnologia cu raze catodice din televizor (tubul catodic). Chiar dacă citeşti un text pe ecranul televizorului, creierul înregistrează tot nivele scăzute de activitate. Incă o dată, indiferent de conţinutul prezentat, televizorul în primul rând opreşte sistemul nervos.

In completarea efectelor neurologice devastatoare (negative), televizorul poate fi nociv pentru simţul valorii personale, percepţiei mediului, şi sănătaţii fizice. Sondaje recente au arătat că 75% din femeile din America cred că sunt supraponderale, ca rezultat al vizionarii de actriţe şi modele slabe timp de patru ore pe zi.

Televiziunea a dat naştere în SUA şi în alte părţi la o “cultură a fricii”, focalizată pe senzaţionalismul programelor ce conţin violenţă şi care sunt procesate de creierul inferior/sistemul limbic. Studiile au arătat că oamenii din toate generaţiile au exagerat cu mult ameninţarea violenţei în viaţa reală. Acesta nu este un şoc deoarece mintea lor nu mai poate deosebi realitatea de ficţiune în timp ce se uită la televizor.

Televiziunea este de asemenea dăunatoare pentru fizic. Obezitatea, lipsa somnului, şi oprirea dezvoltării senzoriale sunt, toate, comune printre dependenţii de televiziune. De aceea, sper ca am stabilit cu fermitate, că televiorul este un drog ce creează dependenţă, şi nu este cu nimic mai bun decât opiul, heroina sau alt narcotic.

Televiziunea este la fel (şi poate chiar mai mult) de nocivă pentru creier si organism ca oricare alt drog. Dar este o mare diferenţă. Toate celelalte droguri ridică aparent o ameninţare către ordinea socială stabilită. Televiziunea, este un drog efectiv esenţial pentru păstrarea infrastructurii sociale. De ce?

Deoarece determină consumatorii să arunce bani în vieţile fără sens şi pline de teroare pe care le trăiesc. Si pentru această spălare de creier, au fost hipnotizaţi folosindu-se tehnici subtile şi consacrate, care, cuplate cu efectul natural al televizorului asupra undelor creierului, au facut să pară învechită îngeniozitatea celor mai ambiţioşi psihologi.

Psihofiziologul Thomas Mulholland a descoperit că, după doar 30 de secunde de privit la televizor, creierul începe să producă unde alfa, ce indică rate ale activităţii cerebrale mult scăzute (tipice stării precomatoase). Undele alfa sunt asociate cu stări receptive ale conştiinţei nefocalizate. O frecvenţă mare a acestora nu apare, în mod normal, în stare de trezie.

De fapt, cercetările lui Mulholland sugerează că privitul la televizor este similar neural cu privitul la un zid gol. Ar trebui să observ că scopul hipnozei este de a determina stări lente ale undelor creierului. Undele alfa sunt prezente în timpul stării uşoară de hipnoză folosită de hipno-terapişti pentru „terapia prin sugestie”. Când cercetările lui Mulholland au fost publicate, au avut impact puternic asupra industriei de televiziune, cel puţin în sectorul de marketing şi publicitate.

Realizând că telespectatorii intră automat într-o stare de transă când privesc la televizor, producătorii au început să producă reclame care produc stări şi dispoziţii emoţionale inconţtiente în privitor. Scopul reclamelor nu este să apeleze raţionalul sau conştientul (care de obicei este îndepărtat în timpul reclamelor) dar mai degrabă să implanteze dispoziţii pe care consumatorul le va asocia cu produsul întâlnit în viaţa reală. Când vedem produsul expus la magazine, de exemplu, acele emoţii pozitive sunt activate. Prezentarea şi susţinerea lor de către atleţii favoriţi şi alte celebrităţi trezeşte aceleaşi asociaţii.

Dacă vreodată v-aţi îndoit de puterea reclamelor de televiziune, păstraţi aceasta în minte: reclamele au efect mai bun, dacă nu eţti atent la ele. Un dispozitiv de control al minţii care creează dependenţă… ce şi-ar putea dori mai mult un guvern sau o companie bazată pe profit? Dar lucrul cu adevărat trist despre televiziune este că transformă pe toţi în zombie; nimeni nu este imun. Nu este nici un ordin înalt de „super-inteligenţi” în spatele acesteia. Este produsul dorinţei noastre umane de a altera nivelul nostru de cunoştiinţă şi a scăpa din greutăţile realităţii…

articol preluat de pe site-ul http/ro.alter media.info Clasat în: Mass-media/Cenzura de Wes Moore, Disinformation.com Motto: The nearest analogy to the addictive power of television and the transformation of values that is wrought in the life of the heavy user is probably heroin. (Terence McKenna, Food of the Gods)

Traducere si adaptare de Bogdan Cirstea

medeor

INFORMAŢIA ÎN SISTEMELE BIOLOGICE

Informaţiile care urmează sunt în mare parte obţinute din cartea „Inteligenţa materiei” a profesorului doctor în ştiinţe medicale, neurolog şi psihiatru Dumitru Constantin Dulcan membru al Academiei Române Organizarea materiei vii ca structură dotată cu o anumită formă de funcţionalitate include în sine implicit, informaţia. Întreaga lume vie are nevoie, pentru a exista, de informaţie şi de structuri specifice prin care să poată prelucra şi lua deciziile adecvate în mediu. Aşadar, toate celulele sunt capabile să recepţioneze şi să emită informaţie, adică să comunice, indiferent de nivelul de organizare la care se află.

Conceptual, Universul cu tot ce există în el, poate fi rezumat la triada: materie, energie şi informaţie. Celula, organismul, sunt biosisteme. Între toate sistemele există legături permanente cu dublu sens- atât între subsistemele din structura unui organism, cât şi între organism şi suprasistemele care în care se încadrează. Aceste legături intra şi intersistemice au fost numite de V. Săhleanu legături de tip informaţional.

Întreaga viaţă se bazează pe legături de tip informaţional, inclusiv integrarea ei în marea ordine, în marele sistem pe care îl numim Univers. Nu putem concepe viaţa ca fiind posibilă la orice nivel de organizare, inclusiv monocelular, fără ca biosistemul să dispună de capacitatea de a sesiza mediul, adică de a emite, a primi şi a prelucra informaţie. Orice fiinţă lipsită de posibilitatea de a percepe mediul este sortită pieirii.

Informaţia este considerată un mesaj sau o suită de mesaje despre variaţiile mediului intern sau extern. Mesajul compus la rândul lui din semnale, devine informaţie după receptarea şi decodificarea sa, deci după ce a devenit un fenomen de cunoaştere. Faţă de semnificaţia unei informaţii se pot adopta două atitudini: da sau nu, favorabil sau nociv pentru organism. Spre deosebire de celelate animale, omul are şi o a treia posibilitate de opţiune: şi da şi nu, sau mai mult dintr-unul şi mai puţin din altul. Fără informaţie, după cum spuneam, nu există viaţă.

Aceasta înseamnă că toate sistemele vii, indiferent de nivelul de organizare, dispun de posibilitatea de a recepta, a transmite, a prelucra şi a emite informaţie în scopul elaborării unui comportament adecvat condiţiilor de mediu în care trăiesc.

Structura specializată în prelucrarea informaţiei, la nivel biologic, este sistemul nervos, a cărui activitate s-ar putea spune că este pur informaţională. Se adminte că primele forme de viaţă şi deci, cap de serie al lumii vii, sunt protozoarele, fiinţe monocelulare, virusurile fiind considerate forme de trecere între materia vie şi cea nevie. Structura lor rudimentară le permite o funcţionalitate mult simplificată faţă de fiinţele pluricelulare. Respiraţia se face prin difuziune directă a oxigenului din atmosferă în citoplasma celulei, digestia prin includerea în invaginaţiile citoplasmei şi digerarea lor în vacuole digestive, iar excreţia prin deschiderea vacuolelor cu deşeuri în afara celulei. Într-un ansamblu viu, format din mai multe celule, apare necesitatea inei structuri care să preia comanda întregii colectivităţi şi s-o orienteze spre atingerea finalităţii sale: autoconservarea şi reproducerea.

Ţesutul destinat acestei funcţii capitale pentru viaţa organismului va fi, sistemul nervos. Funcţia de coordonare şi integrare a sistemului nervos nu are nici un reprezentant în structurile anatomice ale protozoarelor. Primul element structural nervos apare la celenterate, fiind reprezentat printr-un singur neuron cu dublu circuit, receptor-efector. Pe treapta următoare de evoluţie apar circuite nervoase alcătuite din doi neuroni- senzitivi şi motori, pentru ca în stadiile următoare să se adauge neuronii intermediari cu rol de asociaţie între fluxul de informaţie primit şi cel emis de organismul viu. În raport cu evoluţia, neuronii se vor aduna în formaţiuni numite centrii nervoşi şi ganglioni cerebroizi, apoi o parte din ganglionii cerebroizi vor suferi procesul de encefalizare, ajungându-se la creierul pe care îl cunoaştem azi la om. O parte a sistemului nervos va prelua funcţiile vegetative de importanţă vitală pentru existenţa individului şi care, ca mod de desfăşurare, au rămas în afara controlului raţional.

Unii cercetători cred că ar fi fost un dezastru pentru biologie dacă întreaga funcţionalitate a unui angrenaj de miliarde de clule ar fi trebuit să fie condusă conştient. Finalitatea speciei constă în autoconservarea şi perpetuarea speciei şi nu era posibil să se lase la discreţia unui individ dacă vrea sau nu să continue lanţul existenţei. Pentru acest motiv interesele speciei sunt atât de pregnant reprezentate prin instincte, iar lupta cea mare a omului, conştientizată, este purtată în domeniul lor. O altă parte a sistemului nervos şi-a asumat funcţia de întreţinere a relaţiilor indivudului cu mediul. Din reflectarea la nivelul creierului a mediului intern şi extern rezultă procese psihice, adică fenomenul de conştienţă. Când sediul integrării îl constituie scoarţa cerebrală, comportamentul este numit raţional. Un sistem deschis, şi viaţa este organizată pe acest principiu – implică un permanent schimb de substanţă, energie, şi informaţie cu mediul. Fără acest schimb, nu poate exista viaţa.

Dar viaţa există şi la nivel monocelular; fără posibilitatea de a percepe informaţiile cu semnificaţie favorabilă sau nocivă din mediul ambiant, un protozoar nu ar rezistat în competiţia pentru viaţă. O plantă execută operaţiuni chimice cu performanţe neatinse de om în laborator. Întreaga lume vie trăieşte pe seama plantelor, drumul de la materia anorganică spre cea organică, trecând prin frunzele lor.

Aşadar, tot mai mulţi cercetători consideră că sistemul nervos, aşa cum îl cunoştem, nu este singura structură capabilă să prelucreze informaţie la nivelul organismelor vii. Toate sistemele vii apar, în această viziune capabile să recepteze, să prelucreze şi să emită informaţii. Prin bălţile de la noi trăiesc o mulţime de protozoare ca Paramecium, Vorticella, Stentor, Balantidium, etc. Paramecii sau infuzorii cum li se mai spune, au mişcări coordonate ale cililor, mai repede sau mai încet în funcţie de „interesele” lor sau se întorc din drum dacă întâlnesc un obstacol, sau îl ocolesc. Ei nu includ o picătură de tuş în hrana lor şi nici alte obiecte inutile. În faţa acestui comportament cercetătorul român E.A.Pora afirmă: „ Înseamnă că există un centru de reglaj al întregii mişcări ciliare, care se găseşte undeva în interiorul celului şi care, primind anumite excitaţii din mediu, determină mişcarea adcvată”… acest fapt conduce la concluzia că la toate nivelurile de viaţă uni sau pluricelulară există o structură capabilă să prelucreze informaţie.

Deşi nu s-au confirmat, se presupune existenţa intracelulară a unei formaţiuni de tip nervos. Informaţia implică prezenţa unor semnale putătoare de informaţie, deci un suport energetic; aşadar odată cu schimbul verbal de informaţie se petrece şi un transfer de energie. Gândul în această accepţiune ne apare ca o forţă materială, un câmp energetic. Sau cu alte cuvinte, un simplu gând mărturisit numai nouă înşine, poate în anumite împrejurări să provoace o acţiune prin receptarea sa de un alt creier!. Nici o informaţie din Univers nu este lipsită de un suport material sau energetic. Chiar gândurile, ideile noastre, după cum am discutat, sunt reale forţe de acţiune, câmpuri energetice care se propagă în spaţiu spre alte creiere, emise odată cu simbolurile lor semantice. Existenţa comunicării la întreaga lume vie, indiferent de treapta evolutivă pe care se află, decurge din însăşi definirea termodinamică a vieţii.

Dacă toate fiinţele vii sunt sisteme deschise permiţând, între altele, şi un schimb de informaţie cu mediul, atunci trebuie să vorbim de existenţa unui limbaj, a unei forme de comunicare la nivelul întregii lumi vii.pentru toate vietăţile limbajul, ca posibilitate de comunicare cu semenii şi mediul, are o importanţă vitală. Etologii sunt de părere că animalele „conversează” între ele mai mult decât credem noi. Sunetele emise de ele intră într-o altă gamă de percepţie decât aceea pentru care este formată urechea umană şi de aceea nu le auzim în toate cazurile. Expresia „tăcut ca peştele” era valabilă când nu se ştia că peştii sunt în realitate foarte gălăgioşi. Dacă subconştientul este considerat antecamera conştienţei, zona în care „fermentează” ideile sau sediul pregândirii, atunci acesta trebuie să fie şi nivelul la care este generat câmpul energetic purtător de informaţie.

Acest prelimbaj ar constitui „limbajul universal”, nemediat de cuvinte şi accesibil tuturor fiinţelor – de la celule izolate şi plante la om. Astfel mult controversata gândire fără limbaj îşi găseşte o explicaţie, susţinută şi de prezenţa unor rudimente de gândire la animale. În acest context se poate discuta despre sugestiile terapeutice generatotoare de acţiuni curative. Auzim deseori supându-se „Simplă autosugestie sau ce este altceva decât doar o sugestie!” în legătură cu terapiile despre care nu se cunoaşte suportul ştiinţific. Levin, Gordon şi Fields au demonstrat că administrarea unor substaţe placebo pot declanşa secreţia de endorfine în organism. Cu alte cuvinte sugestia poate, este capabilă să declanşeze o acţiune fiziologică concretă în organism. Un suport ştiinţific pentru fenomenele psihice a încercat să ofere biofizicianul rus A.P.Dubrov prin ipoteza sa asupra câmpului biogravitaţional.

Câmpul biogravitaţional, element al câmpului gravitaţional universal, s-ar afla la baza edificiului biologic datorită proprietăţilor care îi permit să fie convertit în orice formă de câmp şi energie. Transferul de informaţie pe cale biologică practic nelimitată şi fără pierderi nu este posibilă decât prin intermediul câmpului biogravitaţional după pererea lui. La noi în ţară, G. Catianu şi Rodica Strungaru au întreprins un studiu interesant al proceselor psihoinformaţionale. Cei doi concluzionează că „nu există nici o contradicţie a legilor actuale ale fizicii de a presupune că fenomenelor psihoinformaţionale le sunt asociate unde electromagnetice purtătoare de informaţie care se pot propaga la distanţă şi pot fi recepţionate şi decodate în sistemul nervos al unei alte fiinţe vii”.. Adrian Dobbs foloseşte unele concepte cum ar fi cele de masă negativă sau imaginară noţiuni folosite de fizica cuantică în mod obişnuit. Având masă imaginară, particule elementare cum ar fi psitronii nu au inerţie şi deci pot călători cu o viteză mai mare decât viteza luminii, aducând informaţii din viitor în prezent. Dobbs îşi imaginează psitronii ca un nor care se proiectează direct pe creierul unui individ receptiv, informându-l despre starea sa prezentă şi viitoare probabilă.

Neuronii, după John Eccles se află într-un „echilibru instabil” aşa încât un stimul de mică intensitate poate declanşa o reacţie în întregul sistem. Graţie acestui echilibru instabil al sistemului nervos ar putea fi posibilă acţiunea psitronilor lui Dobbs, prin care el încearcă să explice precunoaşterea, clarviziunea,etc. Transmiterea unui mesaj între două creiere presupune un suport material, un câmp energetic codificat în semnale purtătoare de informaţie care vor fi decodificate de creierul receptor. Consecinţa logică imediată care ne apare în minte este ideea că în acest caz gândul nostru reprezintă o forţă materială. În consecinţă gândirea nu este o expresie abstractă a unui substrat material reprezentat de creier ci produsul său concret, material. În clipa în care gândim, chiar dacă nu ne exprimăm verbal, noi emitem un câmp energetic ca suport al gândurilor noastre. Sub această formă gândurile sunt emise în spaţiu şi de aici receptate de un alt creier care poate fi acela căruia îi este destinat sau un altul (fenomen prin care se explică simultaneitatea aceloraşi idei în ştiinţă, originea unor idei străine de preocupările noastre, sau anumite influenţe malefice). Relaţiile interumane, simpatia, antipatia, dragostea sau ura, fascinaţia, dragostea la prima vedere, dominarea prin privire, subjugarea prin farmec, sau farmece, sau simpla prezenţă devin mult mai uşor de înţeles dacă admitem că la baza lor se află un transfer interuman de energie. Ideile, sentimentele noastre, exprimate sau nu, circulă în spaţiul care ne înconjoară sub forma de câmp energetic purtător de informaţie. Coloratura tandră sau ostilă a sentimentelor noastre sunt în consecinţă informaţii conţinute în câmpul energetic emis de creier. Toate celulele vii sunt capabile să emită şi să recepţioneze informaţii codificate în semnale. Neuronii nu apar decât ca nişte celule specializate în emiterea şi receptarea de informaţie, dar nu este exclusă această posibilitate pentru celelalte celule.

medeor