În Drobeta Turnu Severin, la Pensiunea Bulevard, poţi beau un ceai sau o cafea dacă eşti obosit de drum, preparată cu apă pură din punct de vedere chimic şi microbiologic. Este important acest lucru?
Sigur că da!. Organismul tău este mai puţin stresat chimic de apa din Dunăre care curge la robinetele severinenilor.
Bravo patronilor! Au înţeles mai repede ca alţii definiţia EXCELENŢEI!
Pensiunea Bulevard de pe Bulevardul Tudor Vladimirescu. Este în drumul tău – nu te abaţi pe nici o uliţă, doar opreşti dacă vii fie dinspre Bucureşti fie dinspre Timişoara!.
Recomand cu plăcere!
medeor

20 Aprilie 2008 de Ionut Parausanu

Leonardo DiCaprio a scris, produs si narat „The 11th Hour“, un documentar prin care a reaprins discutiile despre salvarea Planetei, la un an distanta de filmul lui Al Gore, „An Inconvenient Truth“.

Din dorinta de a face economie de pelicula, documentarul nu va putea fi vazut in salile de cinema din Europa, fiind disponibil pe Internet, la cerere. Zeci de specialisti defileaza prin fata telespectatorilor, oprindu-se asupra problemelor cu care se confrunta mediul, incercand sa determine cauze si sa propuna si solutii. Actorul le-a lasat savantilor rolul principal, el a pus doar intrebarile si a incercat sa obtina raspunsuri, scopul filmului fiind acela de a da cuvantul celor care se pricep la mediu. Pentru a da o mai mare greutate povestii, DiCaprio i-a convocat pentru acest proiect pe fizicianul Stephen Hawking si pe fostul presedinte al URSS, Mihail Gorbaciov, pentru a arata cauza dezastrelor, dar si gesturile simple care pot salva Terra. Declaratiile lor sunt sustinute de imagini socante infatisand zone de pe glob afectate de uragane sau de seceta, echipa de filmare plecand de la premiza ca pentru a convinge trebuie mai intai sa socheze.

Toxinele absorbite prin piele ne afectează grav sănătatea

de Melania Radu

“Mulţi oameni urmează diete extreme şi realizează zilnic diferite metode de detoxifiere, şi apoi, după toate acestea, folosesc produse cosmetice toxice. Amintiţi-vă că pielea dumneavoastră este ca un burete, aşa că fiţi atenţi ce puneţi pe ea.” – Nexus Magazin

Toţi aceia care sunt preocupaţi de sănătatea lor ar trebui să ştie că substanţele din cosmeticele pe care le folosim sunt absorbite de organism, prin piele. De multe ori, ingredientele chimice ale cosmeticelor şi ale produselor de îngrijire corporală sunt toxice şi au efecte dezastruoase asupra sănătăţii noastre. Tot mai mulţi oameni se interesează de alimentaţia sănătoasă, naturală. Un regim lacto-vegetarian care să evite alimentele artificiale şi aditivii alimentari reduce considerabil riscul de expunere la toxine. În aceeaşi măsură ca şi hrana pe care o consumăm, substanţele cosmetice pe care le folosim ne influenţează pe multiple căi. Ayurveda afirmă chiar că nu ar trebui niciodată să punem pe piele substanţe pe care nu le-am înghiţi.

Absorbirea prin piele a toxinelor este mult mai periculoasă decât înghiţirea lor

Pielea este cel mai mare organ al corpului nostru. Este un înveliş viu, care respiră şi are o mare capacitate de absorbţie. Pielea practic absoarbe produsele aplicate pe suprafaţa ei. Dacă acestea conţin ingrediente benefice, efectele folosirii lor vor fi benefice. Dar dacă aceste produse conţin substanţe chimice toxice, acestea au efecte adverse atât asupra pielii, cât şi asupra organelor interne ale corpului nostru. În special efectele cumulative, care apar după mulţi ani de folosire a unui produs, transformă elementarele noastre obiceiuri de igienă într-un stil de viaţă sinucigaş care ne apropie de boală şi de moarte.

Solvenţii din unele săpunuri, şampoane, geluri de duş distrug bariera protectoare a pielii, degresează puternic pielea şi favorizează pătrunderea substanţelor toxice. Odată pătrunse în piele, acestea ajung în microcapilarele sanguine, în vasele limfatice şi apoi în fluxul sanguin, care le răspândeşte peste tot: în creier, ficat, rinichi, muşchi. „Dacă rujul ajunge în gură, enzimele din salivă şi stomac reuşesc să-l descompună. Însă dacă substanţele ajung în fluxul sanguin, acolo nu există nici un fel de protecţie”, a precizat Richard Bence, un biochimist care a studiat timp de trei ani substanţele prezente în cosmetice. „Încă nu se ştie ce efect au toate aceste substanţe chimice atunci când sunt amestecate. Efectul ar putea fi mai puternic decât suma efectelor substanţelor luate separat,” a indicat specialistul. El a concluzionat: „Trebuie să începem să ne punem întrebări asupra compoziţiei şi să nu le acceptăm, pur şi simplu, pentru că ni se spune că sunt sigure”.

Ignoranţa şi nevoia de „a arăta bine” duc la creşterea continuă a consumului de produse de igienă şi cosmetice

Produsele pentru igienă şi frumuseţe nu sunt încă percepute ca având legătură directă cu starea noastră de sănătate. Acestea sunt considerate drept produse pe care le folosim doar extern. Nu realizăm că pielea este un organ la fel de expus la efectele negative ale toxinelor ca şi sistemul digestiv. Incapacitatea noastră de a înţelege adevărul şi de a reacţiona impulsionează creşterea industriei de cosmetice. De aceea nu s-a cerut încă legiferarea unor avertismente care să însoţească produsele cosmetice şi de îngrijire personală, aşa cum, de exemplu, pachetele de ţigări se vând cu avertismentul „Tutunul dăunează grav sănătăţii”. Rezultatul este creşterea continuă şi neîntreruptă a profiturilor corporaţiilor care fabrică produse cosmetice şi de îngrijire personală.

Companiile producătoare de cosmetice ne fac să credem că au mare grijă de pielea noastră şi realizează teste riguroase înainte de a lansa produsul pe piaţă. În realitate, aşa cum subliniază cercetătorii din Consiliul Naţional de Cercetare al SUA: „din zecile de mii de substanţe chimice importante pe plan comercial, doar câteva au fost supuse unor teste amănunţite de toxicitate, iar multe nu au fost testate deloc”. Grupul de Activităţi pentru Mediu (o organizaţie de control) estimează că doar 11% din cei aproximativ 10.500 de ingredienţi obişnuiţi ai produselor de îngrijire personală au fost supuşi unui număr suficient de teste pentru a oferi siguranţă. Iar FDA (Agenţia pentru Controlul Alimentelor şi Medicamentelor din SUA) precizează că „un producător de cosmetice poate folosi aproape orice fel de materie primă ca ingredient şi poate lansa produsul pe piaţă fără acordul FDA”.

Femeile absorb anual 2-3 kilograme de substanţe toxice prin intermediul produselor cosmetice uzuale

Rutina zilnică a femeilor implică folosirea demachiantului, a cremei de faţă, a produselor de machiaj şi a altor produse pentru igienă, multe dintre acestea conţinând componente toxice. Afectate nu sunt numai femeile, ci şi bărbaţii, pentru că şi produsele destinate lor (cremă sau spumă de ras, after-shave, şampon) au aceleaşi ingrediente periculoase. Dar cel mai grav este că astfel de substanţe se regăsesc inclusiv în produsele destinate îngrijirii copiilor. Faptul că produsele cosmetice sunt făcute să stea mult pe raft, spre deosebire de produsele alimentare, contribuie la toxicitatea lor şi la potenţialul cancerigen ridicat.

Produsele cosmetice sunt adesea nişte „cocktailuri” de chimicale cu acţiune cancerigenă, iritanţi ai pielii, toxine de creştere (care afectează dezvoltarea fizică şi mentală la copii), perturbatori endocrini (substanţe care opresc sau blochează transmiterea de hormoni în corp şi se interpun astfel în dezvoltare), agenţi mutageni (cauzează mutaţii ale ADN-ului care duc fie la cancer fie la afecţiuni congenitale), neurotoxine (substanţe chimice care afectează sistemul nervos), toxine de reproducere (care afectează sistemul reproductiv) şi sensibilizatori (substanţe chimice care provoacă reacţii alergice în ţesuturile normale în urma expunerii repetate la acestea).

Pe lista celor mai periculoase produse conduc detaşat parabenii, conservanţi utilizaţi în aproape toate produsele pentru piele şi păr, inclusiv săpun, şampon, deodorant şi chiar loţiuni pentru bebeluşi. Parabenii sunt extrem de utili în stoparea dezvoltării bacteriilor, dar specialiştii au descoperit şi că mimează efectele estrogenului, hormonul sexual feminin, care, printre alte acţiuni ale sale, poate contribui şi la dezvoltarea tumorilor canceroase maligne.

Un efect similar, de favorizare a apariţiei tumorilor, are şi aluminiul care intră în compoziţia deodorantelor şi antiperspirantelor. Sărurile de aluminiu şi zirconiu din compoziţia deodorantelor blochează glandele sudoripare şi reduc pentru câteva ore cantitatea de transpiraţie de la nivelul pielii. Totuşi, din cauza aluminiului care se absoarbe prin piele, deodorantele şi antiperspirantele care conţin acest element pot contribui la apariţia tumorilor mamare.

Lauril sulfatul de sodiu (SLS), utilizat, datorită capacităţii sale de a produce spumă, la fabricarea săpunului, şamponului, spumei de ras, pastei de dinţi, a spumei de baie şi în aproape orice soluţie personală de curăţare, este considerat responsabil pentru iritaţiile pielii. Această substanţă este un detergent puternic, agresiv, folosit la scară largă ca degresant pentru motoare! Săpunul, pasta de ras cu lauril sulfat de sodiu pot irita pielea, pot produce urticarie, şamponul poate determina căderea părului, alte produse pot provoca ulceraţii ale gurii, pot provoca iritaţii ale ochilor, pot afecta chiar definitiv ochii, mai ales la copii. Pătrunde foarte uşor prin piele şi poate ajunge la inimă, plămâni, ficat sau creier. Uneori, pe etichete, lauril sulfatul de sodiu este ascuns sub denumirea de substanţă pseudo-naturală, prin formula “provine din nucă de cocos”. Interacţionând cu nitriţii din apa de la robinet, lauril sulfatul de sodiu poate produce nitrozamine cancerigene.

În lacurile de unghii, în fixativul şi spuma pentru păr, în unele parfumuri se găsesc ftalaţii. Aceştia afectează plămânii şi pot produce malformaţii congenitale dacă în timpul sarcinii sunt utilizate cosmeticele cu ftalaţi. Aceştia afectează celulele spermatice şi pot provoca feminizarea bărbaţilor. Sistemul hormonal al ambelor sexe este tulburat şi de moscul sintetic, o substanţă care se regăseşte în compoziţia parfumurilor, a săpunurilor sau cremelor.

O cercetare semnificativă asupra impactului ftalaţilor a fost realizată de dr. Shanna Swan, profesor de obstetrică şi ginecologie la Universitatea din Rochester, care a găsit o legătură între această substanţă chimică şi feminizarea băieţilor. Cercetarea a identificat o legătură clară între expunerea prenatală la ftalaţi şi o distanţă anogenitală (ADG) redusă la bebeluşii masculi, o descoperire ce implică faptul că aceşti bebeluşi sunt susceptibili de a suferi o coborâre incompletă a testiculelor şi o subdezvoltare a penisului. Este interesant de remarcat că aceste modificări au apărut la niveluri de expunere la ftalaţi ce au fost înregistrate la un sfert dintre femeile din Statele Unite.

Etanolaminele (derivaţi ai amoniacului)sunt substanţe care pot afecta grav sănătatea noastră şi a celor dragi. Săpunurile, şampoanele, gelurile de duş, spumantele de baie, chiar şi produsele pentru copii conţin acest amestec fatal de substanţe (dietanolamină-DEA, trietanolamină-TEA şi monoetanolamină-MEA) care în contact cu nitriţii care se găsesc în apă, produc nitrozamine precum NDEA (N-nitrozodietanolamină), o substanţă foarte cancerigenă, care afectează în special rinichii şi care este absorbită foarte uşor de piele, mai ales de pielea fragedă a copiilor. Aceste substanţe sunt iritante pentru ochi, afectează foliculul pilos şi cauzează uscarea şi căderea părului.

Încă un exemplu care pune şi mai multe semne de întrebare în legătură cu siguranţa produselor de îngrijire personală este formaldehida: o substanţă iritantă, cancerigenă, folosită în industria mobilei. La un moment dat, formaldehida a fost eliminată din producţia mobilei, însă se foloseşte la scară largă sub formă de conservant şi dezinfectant în şampoane, lac de unghii, întăritori pentru unghii şi produse pentru creşterea părului. Provoacă alergii, ameţeală, dureri de cap şi dureri cumulate. Este considerată halucinogenă de către IARC (International Agency for Research on Cancer) şi „probabil cancerigenă” de către EPA (Environmental Protection Agency). Prezenţa ei este adeseori mascată, datorită faptului că intră în componenţa altor ingrediente, precum hidantoină, ori surfactanţi, cum ar fi lauril sulfatul de sodiu. Este de asemenea bine de ştiut că produsul mai apare şi sub numele de formalină sau MDM.

Unele creme hidratante pot conţine sub numele de vaselină sau parafină, un amestec de hidrocarburi aromatice din petrol sau alte produse derivate din petrol, ale căror denumiri de pe etichete conţin prefixele „propyl” sau „methyl”. Acestea nu lasă pielea să respire, blocând astfel eliminarea toxinelor din corp. Pot provoca sensibilitate la lumină şi pot sărăci pielea de propriile uleiuri naturale, efectul fiind uscarea şi crăparea acesteia, îmbătrânirea prematură, acneea şi diverse alte afecţiuni ale pielii. O substanţă suspectă este şi cocamid MEA, care „leagă” ingredientele utilizate în multe tipuri de creme de faţă.

Padimate-O cunoscut şi ca octil-dimetil sau PABA este un ingredient comun în cremele solare. La fel ca şi DEA este un agent de formare a nitrozaminelor, favorizând formarea acestora sub influenţa ultravioletelor şi crescând astfel riscul de cancer de piele, situaţie ironică în condiţiile în care este utilizat tocmai ca ecran de protecţie.

Altă substanţă potenţial iritantă este benzil-alcoolul sau izopropilul, un solvent şi o substanţă alterantă, adică o substanţă care poate modifica structura altor substanţe chimice. Folosit la parfumarea produselor cosmetice sau a vopselelor de păr, în produse de curăţare a vopselei de păr, produse de exfoliere corporală, loţiuni de mâini, after-shave-uri şi parfumuri, acesta are ca efect îmbătrânirea prematură. Poate provoca greaţă, dureri de cap, înroşiri ale pielii şi depresii. De asemenea, usucă pielea şi provoacă crăpături ale acesteia care pot înlesni dezvoltarea bacteriilor.

Plumbul este conţinut în mai mult de jumătate din rujuri, conform unui studiu realizat de Coaliţia pentru Cosmetice Sigure din SUA. O treime din rujurile testate conţin o concentraţie de plumb care depăşeşte limita permisă de Administraţia Americană de Alimentaţie şi Medicamente (FDA). 39% din rujurile testate nu au prezentat urme de plumb. Coaliţia a confirmat faptul că produsele unor firme mai puţin scumpe, ca Revlon, nu prezintă urme de plumb în timp ce mărci scumpe ca L’Oreal, Cover Girl, şi Christian Dior au printre cele mai ridicate nivele. „Plumbul se depozitează în corp de-a lungul timpului, iar rujurile care conţin plumb, aplicate de câteva ori pe zi, în fiecare zi, pot duce la nivele periculoase de expunere. Cele mai recente studii arată că nu există un prag sigur al expunerii”, a declarat doctorul Mark Mitchell, preşedintele Coaliţiei pentru un Mediu Echitabil din Connecticut.

Plumbul este un cancerigen bine cunoscut care afectează sistemul hormonal. Este uşor absorbit prin piele şi se depozitează în oase. Mai poate provoca probleme comportamentale, de memorie şi de limbaj, dar poate conduce şi la o creştere a agresivităţii. Cei mai vulnerabili sunt copiii şi femeile însărcinate.

Unele vopsele de păr cu efect lent conţin, de asemenea, plumb. Universitatea Xavier din Louisiana a făcut cercetări pe această temă şi a descoperit că unele mărci de vopsea de păr conţin de 10 ori mai mult plumb decât cantitatea admisă în vopseaua pentru locuinţe! Oricine lucrează cu vopsea de locuinţe sau locuieşte într-o încăpere proaspăt vopsită ştie ce reacţii poate să declanşeze aceasta: dureri de cap, strănut şi greaţă, pentru a numi doar câteva dintre ele.

Studiile ştiinţifice cu privire la legătura dintre folosirea vopselelor de păr permanente şi semi-permanente şi cancer au arătat faptul că prin pielea capului corpul absoarbe rapid substanţele chimice conţinute în aceste produse pe durata în care vopseaua trebuie să rămână pe pielea capului. De-a lungul anilor de folosire repetată se pot absorbi destule substanţe cancerigene pentru a declanşa cancerul, la vârste înaintate.

Gudronul de cărbune, folosit ca bază pentru vopseaua de păr şi pentru şampoanele contra mătreţii, se ştie că provoacă boli fatale precum cancerul şi o serie întreagă de afecţiuni comune precum astm şi dureri de cap. Pe eticheta produselor este menţionat ca FD&C sau D&C.

Parfumurile folosite în multe produse de îngrijire personală sunt de obicei pe bază de petroleum. Ele pot cauza dureri de cap, ameţeală, alergii, probleme respiratorii, iritarea pielii şi sensibilitate chimică. Din păcate FDA (Food and Drug Administration) nu cere nici în prezent fabricanţilor de parfum să îi prevină pe consumatori asupra substanţelor chimice toxice care se găsesc în produsele lor.

Talcul, un ingredient întâlnit în produse pentru faţă şi corp, precum şi presărat în cantităţi mici pe produsele contraceptive cum ar fi prezervativele, este un cancerigen cunoscut. Studii ştiinţifice l-au identificat ca fiind una dintre cauzele cancerului ovarian când se foloseşte în zona genitală, în primul rând pentru că talcul, un compus anorganic de silicat de magneziu, poate irita celulele care acoperă ovarele (Frederick R. Jelovsek, „Pudra perineală şi tampoanele pot provoca afecţiuni”). În plus, talcul se poate fixa în plămâni, provocând probleme de respiraţie şi posibil cancer pulmonar.

Talcul este un produs mineral obţinut prin extragerea minieră a rocilor de talc, care apoi sunt procesate prin sfărâmare, uscare şi măcinare pentru eliminarea altor reziduuri de minerale. Cu toate acestea, acest proces nu separă unele fibre minuscule care sunt foarte asemănătoare cu cele de azbest. Din această cauză talcul este asociat cu azbestul ca potenţial cancerigen. Oamenii de ştiinţă au analizat atent particulele de talc şi au găsit multe asemănări cu azbestul. Atât de multe încât în 1973 FDA (Food and Drug Administration) a elaborat o reglementare care să limiteze cantitatea de fibre asemănătoare cu azbestul din talcul cosmetic. Cu toate acestea nu s-a emis nici o hotărâre, în prezent talcul cosmetic nefiind reglementat în nici un fel.

Copiii sunt expuşi la reacţii toxice sau iritativ-alergice datorate produselor de îngrijire corporală

Pielea copilului, în special a nou-născutului şi sugarului, este mai subţire şi mai fragilă decât cea a adultului. Stratul superficial al epidermei, cel mai important în rolul de barieră protectoare, este mult mai fin la copil decât la adult. Aşa se explică de ce la cea mai mică agresiune apar urme pe pielea copilului. Şi tot fragilitatea pielii este motivul pentru care substanţele din compoziţia produselor de îngrijire pătrund mai uşor prin epiderma copiilor.

Cele mai periculoase substanţe chimice din produsele de îngrijire pentru copii (pe lângă cele enumerate până acum, dintre care unele se regăsesc şi în produsele pentru copii) sunt următoarele: acidul salicilic (este toxic dacă e folosit în cantităţi mari sau la persoane cu sensibilitate la salicilaţi, cărora le face rău chiar şi folosit în cantităţi mici), ureea (folosită în cantităţi mari sau în mod repetat este iritantă pentru piele şi ochi), coloranţii, conservanţii în cantitate mare, acidul boric (conţinut în pudrele de talc, folosit pentru calităţile sale antiseptice, devine toxic dacă este ingerat ori inhalat), camforul (în cantităţi mari poate provoca stări de confuzie, iritabilitate, hiperactivitate neuromusculară; United States Food and Drug Administration a stabilit la 11% cantitatea de camfor permisă în produse de consum), fenolul, violetul de genţiană (în cantităţi mari sau folosit în mod repetat).

În funcţie de durata utilizării şi suprafaţa de piele pe care se aplică, aceste substanţe pot provoca reacţii toxice sau reacţii iritativ-alergice. Reacţiile alergice apar la 24 – 48 de ore de la aplicarea produsului pe piele. În apariţia acestora este implicat sistemul imunitar al copilului. Organismul acestuia produce anticorpi la prima aplicare a produsului alergic, iar la readministrare apar reacţii din ce în ce mai rapide. Iritaţiile apar sub forma unor mici arsuri, ca reacţii locale imediate. Reacţiile toxice (intoxicaţiile) sunt provocate de substanţele toxice absorbite în organism.

Care sunt alternativele

Ignoranţa noastră a permis fabricanţilor de produse cosmetice şi de îngrijire personală să folosească orice substanţe fără a fi traşi la răspundere. Este necesar să fim conştienţi şi să-i facem şi pe alţii conştienţi cu privire la aceste aspecte până când societatea va cere socoteală celor care folosesc aceste substanţe şi va propune soluţii de rezolvare a problemei.

Una dintre alternativele pe care le avem pentru moment este citirea atentă a ceea ce scrie pe eticheta produsului. Multe companii de cosmetice au început să lanseze aşa-numitele produse „naturale”, dar pentru că nu există standarde asupra a ceea ce înseamnă „natural”, multe dintre acestea conţin şi substanţe chimice. Tot ce putem face este să ne pregătim o listă cu ingredientele periculoase şi să verificăm cu atenţie produsele înainte de a le cumpăra. Putem folosi pentru aceasta şi bazele de date care există pe Internet şi care conţin topuri cu privire la nocivitatea şi siguranţa produselor (de exemplu Skin Deep este un serviciu creat de către Grupul de Activităţi Ecologice, atât pentru consumatori cât şi pentru fabricanţi, încurajând ambele părţi să treacă la folosirea unor produse mai sănătoase).

Alternativa cea mai sigură este să avem încredere în propriul corp, care e în stare şi singur să facă minuni (dacă nu-l împiedicăm), mai eficient, fără să aibă nevoie de prea mult ajutor, aşa cum nu are nevoie de ajutor nici pentru a merge, a respira ori a surâde. Putem folosi produse naturale pe care avem posibilitatea de a le recunoaşte, putem căuta reţete şi ne putem prepara singuri propriile şampoane, creme, loţiuni, etc. După cum se ştie, supraeforturile sunt întotdeauna răsplătite.

Pentru a veni în ajutorul cititorilor noştri, am pregătit şi o colecţie de reţete pentru cosmetice naturale pe care le poate prepara oricine, cu uşurinţă, acasă. Vom publica în curând şi aceste reţete.

articol preluat de pe http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=4969

Studiile recente au arătat că, la nivel mondial, aditivii chimici reprezintă a treia cauză a mortalităţii, pe primul loc fiind consumul de droguri şi de medicamente şi urmând apoi accidentele de circulaţie.

Un aditiv este o substanţă care se adaugă în produsele alimentare, cosmetice, farmaceutice etc., pe parcursul procesării lor, cu scopul de a conserva, stabiliza, ameliora sau modifica anumite calităţi ale produsului (textura, consistenţa, gustul, culoarea, mirosul, aspectul, echilibrul bazic etc.), ori care serveşte altor funcţii tehnologice legate de produsul respectiv. Se estimează că, în ultimii ani, o persoană consumă anual, în medie, între 8 şi 10 kg de aditivi.

Industria farmaceutică ar da faliment dacă doctorii ar admite că medicamentele sunt toxice; că ele nu vindecă, ci îmbolnăvesc, nu aduc la viaţă, ci produc un genocid fără precedent. La fel, marile corporaţii alimentare ar înceta folosirea la scară industrială a aditivilor şi ar dispărea complet, dacă agenţiile responsabile de protecţia consumatorului ar admite că aceştia sunt extrem de nocivi şi provoacă boli grave. Dar „ei” ne fac să credem că noi suntem de vină, fiind sensibili la anumite substanţe, şi nu ei, care au contaminat toate alimentele cu substanţe otrăvitoare.

Aproape 70.000 de substanţe chimice ne intoxică în fiecare clipă

Cercetări recente din Europa şi SUA au descoperit că, la ora actuală, tehnologiile moderne folosesc aproape 70.000 de substanţe chimice, iar numărul lor creşte anual cu alte aproape 2.000. Rezultatele acestor studii au arătat că în sânge au apărut în ultimele decenii între 120 şi 160 de substanţe chimice xenobiotice, care nu au existat înainte. Un număr mare din aceste substanţe sunt cancerigene, mutagene sau teratogene.

Majoritatea lor se găsesc în mediul nostru cotidian! Putem să evităm otrăvirea corpului nostru cu aceste substanţe, folosind, pe cât posibil, alimentele cele mai puţin poluate. Un studiu s-a realizat pe un lot de voluntari, cărora li sau analizat probe de urină şi sânge. S-au descoperit urme de plumb, mercur şi alte metale grele, solvenţi pe bază de clor, insecticide, pesticide, ftalaţi etc. În organismul copiilor există o cantitate dublă din aceste substanţe.

Industria agroalimentară geme de invazia fără precedent a substanţelor chimice, şi ne „serveşte” până în prezent aproximativ 10.000 de aditivi, care se folosesc în produsele alimentare, cosmetice şi farmaceutice. Dintre aceştia, doar un număr foarte mic este menţionat pe etichete. Cei mai periculoşi sunt îndulcitorii artificiali, coloranţii, conservanţii şi intensificatorii de gust. Din nefericire, nu prea mai există produse care să nu conţină aditivi.

Cu cât sunt folosite mai multe tipuri de aditivi într-un singur produs, cu atât el este mai periculos, efectele nocive ale aditivilor potenţându-se sinergic. Urmările sunt catastrofale pentru sănătatea noastră. Câştigurile sunt de partea industriei alimentare, iar ulterior, de partea industriei medicale, căreia îi va reveni rolul de a ne „trata” de bolile „inoculate” de confraţii lor chimişti din alimentaţie.

În concluzie, consumând alimente preparate industrial („garnisite” cu aditivi din abundenţă), ne încărcăm fiinţa cu reziduuri chimice care ne intoxică organismul! Trupul nostru devine astfel un depozit de substanţe nocive – de aici, explozia generalizată de alergii, de cazuri de scădere a imunităţii, de maladii autoimune şi inflamatorii, de tumori, limfoame şi cancere.

„Argumente“ pentru folosirea aditivilor chimici

Deoarece doar 1-2% dintre aditivi se folosesc în scopul conservării, restul de aditivi nu îşi justifică prezenţa în alimente. În realitate, marea majoritate a aditivilor alimentari se utilizează pentru „cosmetizarea” hranei: pentru a conferi produsului o culoare atrăgătoare şi apetisantă, pentru a masca printr-o aromă sintetică lipsa ingredientului natural, pentru a conferi un gust intens şi irezistibil, pentru a crea o textură cât mai apropiată de cea naturală. Fără această puzderie de aditivi, ar dispărea o mare varietate de produse din industria alimentară, care, oricum, din punct de vedere nutritiv, sunt aproape
nule.

Un argument penibil, folosit de producători, pentru prezenţa aditivilor în medicamente, este acela că ei există în cantităţi mai mici decât în produsele alimentare. Fals: ei sunt în cantităţi „mai mici”, dar suficient de toxice ca să creeze efecte secundare sau adverse, uneori nebănuit de grave pentru sănătate! Din păcate, oamenii folosesc tratamentul alopat, adică apelează la sistemul clasic cu substanţe chimice, fără să îşi imagineze că simplul act de a înghiţi substanţa activă chimică dintr-un medicament constituie un fenomen de „otrăvire”. În plus, medicamentele sunt pline de aditivi (îndulcitori artificiali nocivi, coloranţi, conservanţi şi alţi excipienţi etc.), care produc efecte toxice, uneori agravând chiar tulburările pentru care au fost prescrise.

Un alt argument mincinos pentru folosirea aditivilor este acela că ei se utilizează în cantităţi atât de mici, încât sunt inofensivi pentru sănătate. Fals! Acest lucru nu poate fi considerat valabil nici măcar pentru aditivii care au o acţiune toxică reversibilă asupra organismului uman. Ca să nu mai vorbim de aditivii extrem de toxici, care generează mutaţii genetice şi cancer!

Despre efectele toxice ale aditivilor

Fiecare aditiv trebuie să fie supus unei proceduri de evaluare toxicologică. Pentru că studiile sunt insuficiente şi incorect realizate, efectele aditivilor asupra sănătăţii umane sunt descoperite ulterior aprobării lor pe piaţă, în cabinetele medicale sau în spitale, iar avertismentele apar şi mai târziu, în lucrările de specialitate!

Efectele nocive ale aditivilor asupra sănătăţii nu apar imediat, decât în cazul reacţiilor alergice. Aceşti ucigaşi tăcuţi, aditivii, se acumulează gradat în organism, grăbind apariţia cancerului, a bolilor cronice, degenerative, autoimune sau genetice.

O alergie alimentară este o reacţie nedorită a sistemului nostru imunitar la un aliment sau la un component alimentar. Alte reacţii pot fi otrăvirile şi insuficienţele enzimatice, care împiedică o bună asimilare a anumitor componenţi alimentari. Conform Autorităţii Europene de Securitate Alimentară (European Food Safety Agency – EFSA), este imposibil de stabilit cu exactitate riscul de reacţii alergice în cazul unei substanţe.

Numărul cazurilor de cancer ia din ce în ce mai mult amploare şi în România, şi se estimează că va fi boala mileniului al III-lea. Aditivii mutageni nu numai că dăunează cromozomilor şi codului genetic: ei pur şi simplu distrug celulele vii. Aditivii teratogeni prezintă un pericol imens pentru făt, în perioada imediat următoare concepţiei şi în timpul sarcinii.

De-a lungul timpului, s-a constatat cu regret că dovedirea toxicităţii unui aditiv nu este o garanţie că acesta nu va mai fi folosit ulterior. Cel mai bun exemplu în această direcţie este cazul îndulcitorilor artificiali (zaharină, aspartam, ciclamaţi etc.), a căror toxicitate a fost dovedită prin numeroase studii şi, cu toate acestea, ei continuă să fie utilizaţi, în ciuda protestelor consumatorilor şi a organizaţiilor de medicină naturistă! Totul este de fapt o mare afacere şi un cerc vicios, care cuprinde marile corporaţii alimentare, instituţiile medicale şi guvernele.

Potrivit statisticilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), peste 30% dintre cazurile de cancer pot fi evitate doar prin adoptarea unui regim de alimentaţie sănătos. Aceasta înseamnă o hrană cât mai naturală, cât mai bogată în legume şi fructe; o hrană lipsită de produsele excesiv procesate industrial, care au invadat pieţele şi care sunt atrăgător ambalate, dar sufocate de prezenţa aromatizanţilor, a coloranţilor şi a conservanţilor.

Modul în care ne mint aditivii

Suntem tentaţi să înghiţim orice; dacă aroma şi culoarea mâncării propuse ne inspiră ceva bun, nu ne mai preocupăm de compoziţia exactă a alimentului. Dar, ascultând următorul sfat: „Cu cât unui aliment i se face mai multă reclamă, cu atât mai puţin trebuie să-l consumăm”, vom avea cele mai mari şanse de a evita să mâncăm „gunoaiele alimentare” ce umplu rafturile supermarketurilor.

Oferit din ignoranţă sau dintr-o diabolică premeditare, avizul medicului sau cel al expertului, în ceea ce priveşte folosirea aditivilor, calmează psihicul neliniştit al consumatorului, care devine astfel un viitor pacient. Pe de altă parte, legislatorul, care ar trebui să menţină sănătatea şi ordinea publică, este de fapt cel care aprobă lista de aditivi, otrăvind populaţia.

Să nu uităm de asemeni că noi suntem cei care putem alege dacă trebuie să consumăm sau să evităm un produs. O bună documentare ne poate fără îndoială ajuta şi scoate din ignoranţă, astfel încât să putem discerne singuri ce calitate are produsul care ni se oferă.

Remediile perfect naturale pot fi folosite cu eficienţă maximă în contracararea efectelor nocive ale aditivilor

Regnul vegetal a constituit de-a lungul veacurilor principala sursă de supravieţuire pe această planetă, atât în ceea ce priveşte alimentaţia cât şi vindecarea bolilor. La începuturi, utilizarea plantelor de leac era considerată un act sacru – nu exista nici o diferenţiere între spiritualitate (religie) şi vindecare, preotul era vindecătorul sufletului şi al trupului deopotrivă – fiecare epocă fiind marcată de folosirea unor plante miraculoase.

Ultimele secole au fost marcate în schimb de dezvoltarea chimiei şi a produselor medicamentoase de sinteză; aceste sinteze plecau adesea de la formulele unor substanţe chimice pure, care au fost izolate din plante, însă marea problemă a apărut în momentul în care s-a constatat că substanţele respective, destinate vindecării, de multe ori provoacă alte îmbolnăviri sau se acumulează în organism ca reziduuri toxice.

Urmarea a fost revenirea la imensa bogăţie şi înţelepciune a naturii, în sânul căreia vom găsi mereu remedii pentru toate afecţiunile trupeşti şi sufleteşti.Este necesară conştientizarea nocivităţii unor produse din industria alimentară, care, datorită acumulării în timp, au efecte dezastruoase asupra sănătăţii. Pentru reechilibrare, după această otrăvire lentă dar sigură de pe urma aşa-zisei „hrane moderne”, avem nevoie în primul rând de mijloace prin care imunitatea organismului să fie refăcută şi întărită, precum şi de soluţii eficiente de purificare internă.

Extrase din lucrarea: ENCICLOPEDIA ADITIVILOR, Informaţii indispensabile românilor inteligenţi şi prudenţi, care nu vor să se lase otrăviţi cu aditivi, de Gregorian Bivolaru, lucrare recent lansată la Târgul de Carte Gaudeamus Bucureşti 2008.

http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=5592

de Violeta Bucur

Alimentele prelucrate industrial cu aditivi alimentari sunt cancerigene! Conform unui studiu al Comitetului pentru Cancer din Suedia (SOU), pe primul loc între  factorii care cauzează cancerul, cu un procent de 30%, se află hrana procesată industrial. Tutunul se situează pe locul doi cu numai 17%.  Ar trebui oare ca de acum înainte să se menţioneze pe toate cutiile de conserve ,,A mânca înseamnă moarte”, ,,A mânca înseamnă cancer”, aşa cum scrie pe pachetele de ţigări?

Acelaşi studiu afirmă că tutunul este cancerigen în primul rând datorită tratamentelor chimice, unele mai aberante decât altele. Şi cu toate acestea tutunul, (care are şi efecte subtile extrem de nocive) este mult mai puţin cancerigen, afirmă cercetătorii suedezi, decât hrana pe care o îngurgităm. Dacă să fumezi înseamnă moarte sigură, să mânânci  înseamnă moarte şi mai sigură. Oricât de uimitor ar putea să pară, dacă analizăm tratamentul chimic aplicat alimentelor, începem să înţelegem de ce tutunul a trecut pe locul doi în lista factorilor care duc la apariţia cancerului. Vom da doar trei exemple în acest sens.

Uleiurile industriale

Sunt extrase cu ajutorul solvenţilor ca acetona, apoi rafinate prin acţiunea acidului sulfuric, spălate la cald, neutralizate prin baie de sodă, decolorate cu bioxid de potasiu şi parfumate la 160 grade C cu clorură de zinc. În final sunt încă o dată colorate cu curcumină.

Cireşele industriale

De-a lungul anului, cireşilor li se aplică între zece şi paisprezece tratamente cu pesticide. În conservare, cireşele sunt decolorate cu anhidrid sulfuros şi, pentru a avea o culoare uniformă, se foloseşte acid carminic sau erythrocin. Sunt cufundate apoi într-o soluţie ce conţine sulfat de aluminiu; la scoatere li se adaugă conservant, sorbatul de potasiu (E202) şi în final se adaugă zahărul din sfeclă roşie care, ca şi grânele, şi-a primit doza de îngrăşăminte şi pesticide. Zahărul a fost extras în prezenţa varului şi a anhidridului sulfuros, apoi decolorat cu sulfat de sodiu, rafinat cu norit şi alcool isopropylic. În final este azurat cu albastru antrachinonic. La toate acestea trebuie să mai adăugăm iradierea la care sunt supuse numeroase alimente: picioruşele de broască la raze gama, aripile de pui la cobalt 60, căpşunile şi caisele la cesium 137 ( cobaltul 60 şi cesium 137 sunt amândouă elemente radioactive).

Farfuriile noastre sunt aşadar pline de produşi chimici, alimentele sunt adesea iradiate, totul se scaldă în câmpuri electromagnetice nocive născute din modernismul menajer. Pentru a perfecţiona normele sanitare, a răspunde regulilor de marketing, a calibra, a conserva alimentele şi pentru propriul nostru ,,confort”, pur şi simplu am făcut ca apa, aerul, solul şi tot ceea ce consumăm să devină insalubre. Trăiască progresul!

http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=0

http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=0

de Mihai Vasilescu

Oricât de absurdă ar fi ideea de a face publicitate unui medicament, publicul este tot mai des asaltat de astfel de reclame. Acestea speculează mai ales frica de durere şi perpetuarea unor obiceiuri nesănătoase, cum ar fi consumul excesiv de alimente. Dacă în România publicitatea la medicamente este abia la început, în SUA ea a atins apogeul. Cea mai mare parte dintre reclamele americane la medicamente înfăţişează personaje fericite şi radiind de sănătate. Mesajul este de regulă următorul: „da, medicamentele sunt scumpe, dar merită să daţi aceşti bani. Preţul ridicat este o garanţie a calităţii şi ar trebui să vă bucure, întrucât el reflectă uriaşele investiţii pe care companiile farmaceutice le fac în cercetare.” Singura parte reală din aceste mesaje publicitare este că medicamentele sunt într-adevăr foarte scumpe. De aceea ele şi aduc profituri uriaşe companiilor producătoare, obţinute însă cu preţul sănătăţii şi uneori al vieţii „consumatorilor”.
Preţul medicamentelor creşte în ritmuri năucitoare
Cum se vorbeşte mai tot timpul de progresele medicinii, ar fi fost de aşteptat ca sănătatea oamenilor să fie tot mai bună şi serviciile medicale tot mai ieftine. Lucrurile stau exact invers. Oamenii sunt tot mai bolnavi, uneori ajungând în această situaţie tocmai din cauza consumului exagerat de medicamente şi mai ales a efectelor secundare pe care majoritatea dintre acestea le au. În plus, fiind nişte produse care se vând foarte bine, medicamentele sunt tot mai scumpe.
În cartea „Adevărul despre companiile farmaceutice”, medicul Marcia Angell dezvăluie faptul că preţul medicamentelor este primul element care creşte pe facturile de servicii medicale, mai mult decât orice altceva. Dr. Angell arată că pacienţii cheltuiesc din ce în ce mai mulţi bani pe medicamente pentru simplul motiv că medicii, la presiunea reprezentanţilor companiilor farmaceutice, tind să le prescrie acestora din ce în ce mai multe medicamente. Preţurile, mai ales cele ale medicamentelor care se vând cel mai bine, sunt mărite cu regularitate, în unele cazuri chiar de câteva ori pe an.
Dr. Angell arată că americanii au cheltuit în anul 2002, 200 de miliarde de dolari pentru medicamentele prescrise. Această sumă este echivalentă cu cea pe care China o alocă reînnoirii platformei energetice şi cu suma estimată de experţi a fi necesară pentru a reconstrui oraşul New Orleans după trecerea uraganului Katrina.
„Noile” medicamente nu sunt tocmai noi
Atât medicilor, cât şi pacienţilor li se spune că preţurile mari se datorează faptului că medicamentele sunt unele noi. Noutatea ca garanţie a eficienţei sau a calităţii nu este însă decât o stratagemă publicitară şi încă una intens folosită în societatea de consum. Pentru a evita plictiseala „consumatorilor” şi a rămâne în atenţia acestora, într-o lume în care schimbarea este cuvântul de ordine, multe companii recurg la acest truc. Astfel că ele modifică uneori doar ambalajul, scot periodic pe piaţă câte un produs uşor modificat faţă de cele existente sau aplică pur şi simplu eticheta „nou“ pe vechile produse.
În plus, mai ales în domeniul medical, noutatea nu are cum să reprezinte o garanţie a eficienţei curative. Din contră, sănătatea este un domeniu în care valoarea unui remediu sau a unui medicament se măsoară prin stabilitatea în timp a efectelor sale şi prin numărul mare de cazuri vindecate de-a lungul vremii. Ar trebui deci să se pună preţ mai ales pe acele remedii a căror eficienţă este dovedită de sute sau chiar mii de ani, cum sunt cele ale aşa zisei medicini alternative.

Companiile farmaceutice însă îşi înşeală clienţii atunci când justifică preţurile exorbitante prin noutatea produselor. Site-ul euractiv.com dezvăluie faptul că „două treimi din medicamentele aprobate de Food&Drug Administration (FDA) din SUA între 1989 şi 2000 erau de fapt identice cu medicamente deja existente sau reprezentau versiuni uşor modificate ale acestora.”
Companiile farmaceutice cheltuiesc mai mulţi bani pentru publicitate decât pentru cercetare
Un alt aspect care explică uriaşele preţuri ale medicamentelor este dezvăluit de un studiu realizat de doi cercetători de la Universitatea din York, SUA şi citat de Science Daily. Acesta arată că industria farmaceutică din SUA cheltuie aproape dublu pe promovare, în comparaţie cu sumele alocate cercetării şi dezvoltării. Cu toate acestea companiile farmaceutice continuă să susţină cu neruşinare că preţurile mari ale medicamentelor se datorează costurilor ridicate cu cercetarea necesară dezvoltării unor medicamente de ultimă generaţie. Astfel, din cei 234,4 miliarde de dolari care au reprezentat profitul anual realizat de companiile farmaceutice din SUA în 2004, acestea au cheltuit 24,4 % pentru publicitate şi doar 13,4% pentru cercetare. „Corporaţiile farmaceutice americane sunt orientate numai spre vânzare, concluzionează studiul, dar pozează într-o industrie orientată spre cercetare şi salvarea de vieţi omeneşti”.
Aceste sume investite în reclamele pentru medicamente nu sunt doar mai mari decât cele alocate cercetării, ci depăşesc uneori chiar bugetele din domenii recunoscute ca apelând masiv la publicitate. AARP Bulletin arată că „gigantul farmaceutic Merck a cheltuit mai mulţi bani pentru reclama la medicamentul Vioxx decât Pepsi Cola şi Budweiser, firme care au o tradiţie în ceea ce priveşte stilul publicitar agresiv. Suma se apropie de cele 169 milioane de dolari cheltuiţi de General Motors pentru promovarea automobilului Saturn, cea mai promovată maşină în SUA.”
Medicamentele de firmă au adeseori adaosuri de 1 000%
Societatea de consum şi sistemul de publicitate pe care ea se bazează au creat o adevărată goană a clienţilor după produse „de firmă”, aşa numitele branduri. Acestea aparţin de regulă unor companii cu o mare puterea financiară care investesc masiv în publicitate şi de aceea au şi vânzări uriaşe. În mintea marii majorităţi a cumpărătorilor brandul este asociat cu ideea de calitate, deşi de cele mai multe ori pot fi cumpărate produse de aceeaşi calitate la preţuri sensibil mai mici, doar pentru că nu aparţin unor firme renumite.
Moda de a cumpăra numele firmei, mai degrabă decât produsul ar putea avea un oarecare sens în ceea ce priveşte achiziţionarea de aparate electrice, automobile sau pantofi. În domeniul sănătăţii ea este însă la fel de absurdă ca şi ideea de a face publicitate la medicamente.
Studiile realizate în domeniul farmaceutic arată că preţurile medicamentelor de firmă sunt mult umflate de companiile farmaceutice, fără ca acest lucru să fie justificat de utilizarea unor ingrediente mai noi, mai scumpe, mai eficiente în combaterea bolii respective sau mai puţin generatoare de efecte secundare. Se ajunge chiar ca unele medicamente să aibă adaosuri de 1000% doar pentru că sunt produse de o firmă de renume. De exemplu, pacienţii plătesc 215 dolari pentru 100 tablete de Claritin pentru că sunt produse de Pfizer, în timp ce costul ingredientului activ necesar pentru a fabrica cele 100 de tablete este de doar 71 de cenţi.
Ziarul New York Times scria despre procesul pe care statul California l-a intentat mai multor companii farmaceutice, acuzându-le că i-au adus un prejudiciu de sute de milioane de dolari prin practicarea de costuri exagerate. Una dintre companiile care a pierdut procesul este Abbott, despre care s-a dovedit că a comercializat un ser fiziologic la preţul de 9,73 de dolari, în timp ce preţul real al acestuia, practicat şi de alte companii de profil, era de doar 95 de cenţi.
Medicamentele uzuale sunt considerate produse care sparg piaţa
În jargonul de marketing produsele care realizează vânzări în valoare de un miliard de dolari într-un an se numesc blockbuster (produse care sparg piaţa). Pe lista de blockbuster ajung relativ puţine produse, şi în principal cele al căror preţ este oricum mare (cum este cazul automobilelor sau al unor aparate). Cine s-ar fi aşteptat ca pe această listă să apară şi anumite medicamente? Şi totuşi în 2001, 29 de medicamente au devenit produse blockbuster în SUA, de două ori mai multe decât în 1999. Însumate, ele au făcut vânzări în valoare de 52 de miliarde de dolari, reprezentând 34% din totalul de vânzări de pe piaţa farmaceutică americană.
Priosec este printre primele în top: el a făcut vânzări de 5 miliarde de dolari în 2000, iar un an mai târziu a ajuns la 6 miliarde. Priosec nu este nici măcar un medicament stringent necesar, nu vindecă vreo boală mortală, ci a fost prezentat publicului drept o „pilulă-minune care le permite oamenilor să mănânce burrito-urile şi curry-urile pe care în mod obişnuit sistemul lor digestiv nu le-ar tolera”. Secretul acestor profituri uriaşe este faptul că Priosec, poreclit nu se ştie din ce motive „Purple Jesus”, creează dependenţă. Lăcomia, ignoranţa şi publicitatea intensă care încurajează astfel de comportamente absurde au făcut din Priosec un blockbuster, care aduce profituri comparabile cu cele obţinute din vânzarea sistemului de operare Windows al Microsoft.
Cei mai mulţi reprezentanţi ai companiilor farmaceutice nu au pregătire medicală şi nici măcar ştiinţifică
Atunci când se întâlnesc cu un reprezentant al unei companii farmaceutice mulţi medici presupun că au de-a face cu un specialist, care îi poate consilia cu privire la cât de bun este acel medicament pentru pacienţii lor, care este structura lui chimică, ce acţiuni terapeutice şi efecte secundare are el. ABC News arată că medicii se înşeală amarnic. Reprezentanţii companiilor farmaceutice sunt în cea mai mare parte dintre cazuri doar nişte buni comercianţi, selectaţi în funcţie de puterea lor de convingere şi formaţi pentru a vinde cât mai mult. Pentru astfel de persoane puţin contează dacă vând automobile, terenuri, asigurări, ţigări, băuturi sau medicamente, important este să îşi atingă „targetul comercial” (cantitatea de produse pe care compania a stabilit că trebuie să o vândă într-o anumită perioadă de timp şi în funcţie de care este plătit). Sănătatea celor care ajung să consume produsul este ultimul lucru care îi preocupă pe oamenii de vânzări.
Pentru a-şi atinge „targetul” reprezentanţii de vânzări folosesc orice mijloace. Un fost reprezentant al companiei farmaceutice Eli Lilly, Shahram Ahari, a depus mărturie în faţa Congresului american dezvăluind faptul că „firmele farmaceutice angajează chiar foste majorete şi top-modele ca să cineze împreună cu medicii, pentru a-i determina să închidă ochii faţă de efectele secundare ale unor medicamente”. El a mai explicat cum a fost învăţat „să forţeze posibilităţile de cumpărare ale celor mai importanţi clienţi, intrând pe sub pielea acestora, stabilind relaţii de „prietenie”, oferindu-le cadouri personale şi profitând de tensiunea sexuală.”
Medicul poate avea alt interes decât sănătatea pacientului atunci când prescrie o reţetă
În vechime un medic era considerat cu atât mai bun cu cât fiinţele de sănătatea cărora se ocupa se îmbolnăveau mai rar sau chiar deloc. Astăzi, medicii sunt cu atât mai apreciaţi cu cât au mai mulţi bolnavi şi cu cât prescriu mai multe medicamente. Iar companiile farmaceutice au grijă să îşi manifeste aprecierea faţă de medici prin mijloace chiar foarte palpabile. Ele recurg deseori la „stimulente” de diferite tipuri pentru a-i convinge pe medici să prescrie medicamentele pe care le comercializează ele şi nu pe cele ale concurenţei. Astfel că medicii ajung să se transforme treptat în adevăraţi agenţi de vânzări ai companiilor în cauză.
În 2007, ziarul St. Petersburg Times a vorbit despre cadourile pe care reprezentanţii companiilor farmaceutice le fac medicilor pentru a-i stimula să prescrie medicamentele pe care ei le vând. Aceste cadouri ajung de la bonusuri în bani până la forme mai voalate de şpagă cum ar fi: invitaţii la restaurant, plata cheltuielilor de transport şi cazare pentru diferite manifestări medicale, cărţi de specialitate, postere, stilouri, mostre gratuite de medicamente, etc.
Compania AstraZeneca Inc. a fost nevoită să plătească suma de 280 de milioane de dolari în amenzi civile şi 63 de milioane în amenzi penale guvernului federal, după ce s-a descoperit că „i-a mituit pe medicii de la Medicare şi i-a instruit cum să-şi determine pacienţii să cumpere un medicament împotriva cancerului de prostată.”
În alte cazuri, medicii care nu se lasă angrenaţi în aceste jocuri murdare şi au curajul să expună sistemul, sunt pur şi simplu excluşi sau marginalizaţi. Când compania farmaceutică Merck a aflat că unul dintre produsele lor, Vioxx (pentru care se cheltuiseră sume uriaşe pe publicitate) măreşte riscul de atac de cord, a căutat să minimalizeze dovezile în loc să retragă produsul de pe piaţă. Cardiologul clinicii din Cleveland, dr. Eric Topol i-a acuzat în mod public pe cei de la Merck de conduită ştiinţifică necorespunzătoare. Consecinţa acestui fapt a fost că două zile mai târziu dr. Topol a fost eliminat din conducerea clinicii.
Medicii pot alege să facă publice sau să păstreze secrete înregistrările prescripţiilor medicale făcute de-a lungul timpului
Reprezentanţii companiilor farmaceutice au acces la bazele de date care conţin prescripţiile făcute de un medic de-a lungul timpului. Pot stabili astfel un profil al preferinţelor medicului în cauză şi apoi utiliza aceste informaţii pentru a-şi construi strategia de abordare a acestuia. Înţelegând obiceiurile unui medic în ceea ce priveşte recomandările medicamentoase, reprezentantul companiei farmaceutice îl va putea mult mai uşor convinge să prescrie un anumit medicament. Totuşi, New York Times afirmă că nu toţi medicii cad în această capcană. În 2006, Asociaţia Medicală Americană a hotărât să ofere acestora posibilitatea de a-şi păstra înregistrările în afara privirilor reprezentanţilor companiilor farmaceutice, pentru a putea prescrie reţetele în mod imparţial.
Industria farmaceutică, printre cele mai profitabile din lume
Când sunt nevoiţi să accepte preţuri majorate la benzină, americanii pun imediat la îndoială profiturile record şi salariile înfloritoare ale celor aflaţi la conducerea companiilor petroliere. La fel ar trebui să procedeze şi în cazul industriei farmaceutice, care are un impact mult mai mare şi mai direct asupra sănătăţii lor. Ar putea afla spre exemplu că Ernesto Bertarelli, directorul executiv al gigantului farmaceutic Serono se află pe un loc fruntaş în topul Forbes al celor mai bogaţi oameni din lume, cu o avere de 8,4 miliarde de dolari.
Revista Fortune a desemnat compania farmaceutică Pfizer pe locul cinci în rândul celor mai profitabile firme din SUA. Corporaţia Watch a arătat publicului larg cât de mare este de fapt averea principalelor companii farmaceutice. Raportul său publicat în săptămânalul The Guardian dezvăluie faptul că „valoarea combinată a profiturilor celor mai mari cinci companii farmaceutice din lume este de două ori mai mare decât venitul naţional brut cumulat al tuturor ţărilor subdezvoltate din Africa”.
Unele companii farmaceutice profită de situaţia ţărilor subdezvoltate pentru a realiza experimente medicale
Wired.com semnalează că ţările sărace din Asia şi Africa devin un loc din ce în ce mai căutat de companiile farmaceutice pentru realizarea de experimente şi testarea unor noi medicamente. „Din ce în ce mai multe companii farmaceutice”, arată expertul Sean Philpott, redactor şef la Jurnalul american de bio-etică (The American Journal of Bioethics), „fac experimente în ţările în curs de dezvoltare. Aici supravegherea guvernamentală este mult mai puţin severă, iar cercetările pot fi realizate cu costuri minime. Asemenea practici ridică o mare problemă etică, continuă el. Cei care sunt pe post de cobai pentru aceste experimente sunt de regulă persoane fără educaţie, care împinse de sărăcie ajung să-şi pună sănătatea sau chiar viaţa în pericol pentru sume de câte o sută dolari.”

http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=0